Model(e)

RADU VIDA

Cineva, om de presă – care a traversat, în lunga-i  carieră,  patru dintre cele mai importante forme de comunicare în masă – încerca să mă convingă că televiziunea nu are rol educativ. Dincolo de dispută, şi de ferma mea convingere că „sticla” naşte maimuţoi, numai buni de imitat gesturi, vorbe şi manifestări umane, dincolo, zic, de toate acestea, există o incontestabilă dorinţă a fiecăruia dintre noi să „ne sprijinim de cineva”, „să ne modelăm” comportamentele după oameni de seamă, vedete… Şi, indiferent, unde îi găsim, în ce context ni-i apropiem, modelele se insinuează în existenţa fiecăruia, producînd, în perioade de consolidare a personalităţii fiecăruia,  mici sau mai mari cutremure existenţiale.

Aş dori ca, de la bun început, să excludem din conversaţia despre acest subiect cuvîntul cenzură. Nu despre asta vorbesc. Ci despre o mai atentă selecţie a faptului concentraţional, a modelului promovat de mass media. Evident că viaţa este formată din bune şi rele şi niciodată nu putem fi siguri dacă răul, spre exemplu, nu aduce un plus de educaţie în rîndul celor care  receptează ştirea. Dar, cu siguranţă, faptele pozitive au darul de a naşte gînduri asemănătoare şi, totodată, de a  induce energii benefice în cotidian.

Poate că m-am lungit cu introducerea, dar ţin să precizez că vechea autocenzură n-ar fi trebuit lăsată să moară. Oameni rasaţi, culţi, care au citit rafturi de cărţi şi au conştientizat importanţa modelului în viaţa semenilor, odată ajunşi „la putere”, în faţa coloanelor de ziar, microfon de radio, aparat de filmat sau site-ul de pe Internet, uită de tot şi de toate, se dezbracă de frac şi papion şi promovează pantalonii rupţi în fund, încălţămintea desfundată şi cămaşa jegoasă.

De ceva vreme încoace, toată presa se ocupă de un fapt „extraordinar”: cineva a aflat că Leonardo DiCaprio şi-a schimbat prietena şi, într-o veselie inconştientă, promovează nu numai imaginea focoasei oltence ce i s-a strecurat în pat, ci şi o serie de aspecte ale vieţii unui model, una dintre sutele şi sutele de femei angajate în modelingul internaţional, care, repet, dintr-o întîmplare, a ajuns să-i ţină companie unui cunoscut actor. Din nou trebuie să mă opresc, oarecum, şi să spun că e în firea lucrurilor şi în ţinta presei să semnaleze aspecte din viaţa şi activitatea actorilor.

După cum e firesc ca slătineanca Mădălina Ghenea să nu fie ignorată din moment ce a ajuns să-şi etaleze liposucţiunile în faţa lui DiCaprio. (Cu toate că, între noi fie vorba, flăcăul schimbă topmodelele, ceva mai des decît badea Gheorghe izmenele). În fine, nu ştirea ca atare este supărătoare, ci modalitatea obositoare, cu amănunte de un baroc grotesc, ca şi picanteriile unei necunoscute, pînă mai ieri, face ca imaginea să fie luată de bună şi să se alinieze printre preferinţele unor fetiţe ce, neîndoielnic, visează imposibilul.

Toate operaţiile estetice ale Mădălinei, şcoala, profesorii, vecinii – cu toţii au fost invocaţi pentru a da portretului tuşa grea a iluziei reconfortante, după care  a pleca aiurea, a te angaja ca prezentatoare de lenjerie intimă şi a cheltui 10.000 (?!?) de euro pentru înfrumuseţări peremptorii înseamnă suprema aspiraţie a unei generaţii. Pînă la urmă, e vorba de o pereche de picioare, pe care chiar şi DiCaprio le dă la o parte; de silicoane, aflu (?) şi de buze remodelate care, oricum nu se văd cînd omul stinge lumina! Chiar dacă pare învechit, nu cred că trebuie să orientăm tînăra generaţie spre modelul pîrţotină. Există calea de mijloc, al bunului simţ, de a mediatiza un vis cu decenţa cuvenită educaţiei viitoare.