Modalități magice de aflare a ursitului, în noaptea dintre ani

Pentru fetele din comunitățile tradiționale, căsătoria era un rit de trecere. Prin căsătorie, acestea dobândeau un statut mai înalt în societate, trecând de la așa numita „fetie” la „nevestit”. În satele de pe Valea Someșului Mic era o rușine să rămâi „fată bătrână”. Prin termenul de „fată bătrână” înțelegem o persoană de sex feminin care a trecut de vârsta căsătoriei. Vârsta ideală pentru căsătorie era între 18 și 22 de ani, după care era considerată „fată bătrână”, în cadrul societății.

Din cauza acestor concepții, fetele care se aflau la vârsta măritișului încercau să afle prin diverse modalități, aparținând domeniului magico-religios, când se vor mărita. Aceste practici se întâmplau, cu precădere, în cadrul Vergelului, la cumpăna dintre ani, când încercau să se afle dacă anul care urmează va aduce cu el și căsătoriile mult așteptate.

Marcel Lapteș, în lucrarea sa „Anotimpuri magico-religioase”, nota despre vergel următoarele informații: „În Ajunul Anului Nou, peste tot în satele noastre, femeile se ocupau cu diverse practici magico-religioase având caracter oracular-premarital (vergelul fetelor mari, gogea, sânvăsâiul), agricol (plugușorul, ramura verde de brad), meteorologic (calendarul de ceapă, crenguța de măr).” Nu știm de ce, dar Mihai Pop situează acest obicei la sfârșitul câșlegilor, în timp ce alți cercetători și persoanele intervievate afirmă că Vergelul era practicat în seara de Ajun a Anului Nou. Trebuie menționat că acest obicei nu se practica doar pe Valea Someșului Mic, ci și în alte zone etnografice, el fiind răspândit pe o arie mult mai mare. Acest fapt îl atestă Marcel Lapteș în cartea sa.

Astfel,  în Ajunul Anului Nou,  fetele de vârste apropiate se adunau la casa uneia dintre ele, sau la o anumită familie. Aici discutau ce se mai întâmplă  prin sat, ce fecior cu ce fată povestește și când va fi nunta. La un moment dat mergeau toate într-o cameră alăturată, unde au fost  așezate pe masă mai multe blide cu fundul în sus. Fiecare blid acoperea câte un obiect considerat simbolic: oglindă, pieptene, bucată de lemn, cărbune, bani, cuțit, cute sau foarfece. La îndemnul gazdei, fetele își alegeau fiecare câte un blid și îl întorceau. În funcție de ce găseau sub el, descopereau, prin analogie cu obiectele, ce defecte sau calități vor avea viitorii soți.

Acest obicei era practicat în satele Orman și Livada, după cum aflăm de la femeile în vârstă din aceste localități. „Ne pune acolo, sub farfurii, ne pune pieptine, ac, lingură, ce știu mai ce, ș-apoi care era piaptăn, zâce că ala îi fălos, care cu ac, era croitor, care era cu lingură… îi de-ăsta, bucătar, no, cu de-aiește. Apoi, no, mie tăt așe-mi pica cu piaptăn, și chiar așe o fost, îi plăce….să  să puie la rând, să să pieptine, să șie elegant”.

În mediul rural, unul dintre obiceiurile practicate prin care se încerca aflarea veștii unei noi căsătorii în comunitate, în anul următor, era și „Jumara pisicii”. Pe o spată de la războiul de țesut se așeza câte o jumară de slănină pentru fiecare fată prezentă. Fiecare dintre aceste fete își însemna jumara pentru a nu o confunda. Spata cu jumerele era dusă în camera alăturată, sau era lăsată pe podea (după caz), unde se afla pisica. Aceasta din urmă mânca din jumere. Când se aducea înapoi în cameră spata cu jumerele rămase, se constata că pisica a mâncat slănina fetelor care se vor mărita în anul care urmează, celelalte mai având de așteptat.

Acest obicei se încadrează în cadrul practicilor magico-religioase, pe care fetele de măritat le practicau în cadrul Vergelului, pentru a afla dacă se vor mărita în anul care urmează. Marcel Lapteș nota în lucrarea sa: „Fiind la cumpăna între «timpul bătrân» și cel nou, fetele din comunitatea sătească își căutau prin semne matrimoniale ursitul, aflarea viitorului soț”. Practica aceasta nu era decât o pregătire pentru ceea ce o să urmeze. Aflând deja care dintre fetele prezente la Vergel se vor mărita în anul următor, acestea încercau să afle cum le va fi ursitul, adică afle cum va arăta acesta din punctul de vedere al caracteristicilor fizice sau morale, pe care le posedă.

Vergelul trebuie privit ca o sărbătoare, un prilej cu care oamenii din comunitățile tradiționale își dădeau frâu liber imaginației și încercau să prezică ceea ce le rezervă viitorul.

Claudiu CUBLEȘAN
consultant artistic CJCPCT Cluj