Modalitatea de alegere a rectorului UMF „Iuliu Hațieganu”, decisă prin referendum

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” va fi desemnat prin alegeri, prin vot universal, direct și secret – anunță reprezentanții universității, în urma referendumului pentru alegerea modalității de desemnare a rectorului, organizat în 30 iunie.

Potrivit Biroului Electoral al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, dintr-un total de 811 cadre didactice, cercetători, doctoranzi și studenți cu drept de vot, s-au prezentat la urne 530 de alegători, respectiv 65%. Prin urmare, referendumul a fost declarat valid, „în conformitate cu prevederile art. 28, pct. (1) din Ordinul nr. 3751/2015 de aprobare a Metodologiei-cadru referitoare la procesul de stabilire și de alegere a structurilor și funcțiilor de conducere la nivelul instituțiilor din sistemul național de învățământ superior”.

Potrivit aceleiași surse, din totalul voturilor exprimate, un vot a fost alb, 47 voturi au fost pentru desemnarea rectorului prin concurs public, iar 482 de alegători au votat pentru desemnarea rectorului pe bază de alegeri prin vot universal, direct, secret și egal. Prin Hotărârea nr. 7, din 3 iulie 2023, Senatul universității a validat rezultatul referendumului, astfel că rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” va fi desemnat prin alegeri, prin vot universal, direct și secret, la o dată care va fi stabilită printr-o hotărâre a Senatului universității.

Referendumul universitar se organizează periodic: la fiecare interval de timp corespunzător de drept unui nou mandat legal constituit (4 ani), înaintea inițierii de alegeri ale structurilor și funcțiilor de conducere de la nivelul UMF „Iuliu Hațieganu” sau ori de câte ori funcția de rector devine vacantă conform legii – precizează un comunicat al universității clujene.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut