Mobilizare mare pe șantierul magistralei feroviare Cluj – Oradea – Episcopia Bihor

Mobilizarea pe şantierul magistralei feroviare Cluj – Oradea – Episcopia Bihor este foarte bună şi se lucrează pe toate cele patru loturi pentru atingerea jaloanelor asumate prin PNRR, a notat, luni, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Horaţiu Cosma, pe pagina sa de Facebook.

„O vară fierbinte pe magistrala feroviară Cluj – Oradea – Episcopia Bihor! Pe toate cele patru loturi ale celui mai important proiect feroviar aflat astăzi în execuţie în România se lucrează la foc continuu pentru atingerea jaloanelor asumate prin PNRR. Mobilizarea este foarte bună, iar progresul din teren se vede de la o săptămână la alta”, a transmis el.

Potrivit lui Cosma, stadiul montării şinei a ajuns la peste 70% pe lotul 1 Cluj-Napoca – Aghireş, la 80% pe lotul 2 Aghireş – Poieni, la 30% pe lotul 3 Poieni – Aleşd şi la 65% pe lotul 4 Aleşd – Frontieră.

„Suntem foarte optimişti că până la 31 august vom atinge toate jaloanele europene asumate prin PNRR. Asta înseamnă aproximativ 2 miliarde de euro atraşi pentru România şi încă o dovadă că se poate face performanţă şi pe calea ferată românească atunci când există muncă, profesionalism şi colaborare între toţi cei implicaţi. Dar 31 august nu este linia de sosire. Este doar o victorie de etapă. Vom continua să ţinem ştacheta sus şi după îndeplinirea jaloanelor PNRR, pentru că obiectivul nostru rămâne redeschiderea circulaţiei pe primele sectoare modernizate dintre Cluj şi Oradea începând cu anul 2027. Iar în 2028 trebuie să livrăm integral acest proiect major pentru România: o magistrală modernă, electrificată, sigură şi rapidă, care va reconecta Transilvania la standardele europene de transport feroviar”, a subliniat oficialul MTI.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.