Moartea optimismului american

S-ar putea ca mişcarea Ocupă Wall Street să fie mică şi dezorganizată, iar Tea Party- extremist şi rasist, dar ambele reflectă azi mai bine starea de spirit a americanilor, decît Congresul.

Potrivit unui sondaj realizat de ziarul The New York Times şi de canalul CBS, 25% din populaţie are o opinie favorabilă faţă de Ocupă Wall Street şi 46% consideră că revendicările lor coincid cu ale majorităţii cetăţenilor. În acelaşi sondaj, 9% dintre americani susţin acţiunile Congresului, 10% sprijină guvernul şi 46% văd în mod favorabil gestiunea lui Barack Obama. Într-un sondaj din februarie, 27% credeau că Tea Party este o dovadă a preocupării tuturor cetăţenilor.

Chiar dacă aceste sondaje au o marjă de eroare şi sînt influenţate de mass-media, cifrele sînt semnificative şi certifică o tendinţă palpabilă de multe luni că SUA se confruntă cu o criză de identitate, care este, la rîndul ei, o consecinţă a crizei economice şi politice. Pierderea de încredere în Congres este în creştere progresivă de doi ani încoace. Niciunul dintre partide nu suscită vreun interes deosebit: democraţii şi republicanii sînt la egalitate cu 42% din tendinţele de vot. La fel şi numărul persoanelor care cred că ţara merge pe o cale greşită şi care a ajuns azi la 75%.

Acest pesimism este un simptom grav al noilor vremuri. SUA nu sînt diferite în acest sens de alte ţări europene unde condiţiile economice vitrege şi lipsa de răspuns a clasei politice au generat scepticism faţă de instituţiile democratice şi mişcări de tipul Ocupă Wall Street, precum ce a “indignaţilor” din Spania. echivalentul lui Tea Party poate fi regăsit în revirimentul forţelor de extremă dreapta din Europa şi în germinarea unei rivalităţi culturale nocive, între Europa de sud şi cea de nord.

Americanii nu mai au acum motive de optimism: 66% cred că distribuirea bogăţiilor este injustă, iar datele le dau dreptate. Doar 1 la sută din populaţie şi-a dublat veniturile în ultimii 30 de ani, în timp ce a cincea parte cea mai săracă a crescut cu 18%. Totuşi acest dezechilibru se produce încă de pe vremea lui Ronald Reagan şi a politicii sale, însă de abia acum “a face bani, cu cît mai mulţi, cu atît mai bine”, este văzut ca un inconvenient. Problema a ajuns pe lista revendicărilor cetăţenilor, alături de altele precum şomajul, lipsa locuinţelor şi îndatorarea pentru studii.

Cu privire la cele din urmă a făcut propuneri preşedintele Obama. A prezentat un plan de investiţii publice pentru a stimula economia, măsuri pentru refinanţarea ipotecilor la locuinţe şi de reducere a taxelor pentru studii. Propuneri primite cu elogii de specialişti. Din păcate, însă, autorul însuşi face parte din problemă. Aici intervine criza de încredere a americanilor şi dezamăgirea faţă de situaţia politică. Şi în liderul lor, care, în ciuda aşteptărilor, nu a adus uriaşa schimbare pe care o promitea. Firea americanilor devine tot mai veninoasă şi mai complexată faţă de marele lor rival: China. În anii 80 şi 90 erau complexaţi de Japonia, acum sînt speriaţi de ascensiunea noului adversar şi, atît dreapta cît şi stînga, cer un mai mare protecţionism şi izolaţionism, contrare firii lor altădată generoasă.