MITRU al nostru

Dumitru Fărcaş împlineşte trei sferturi de veac, ani străbătuţi de cîntecul popular, înflorit prin taragotul său fermecat, cu care a străbătut lumea întreagă, a stîrnit sentimente la vedere, pentru că a fost un ambasador strălucit al neamului românesc, elocvent în tot ceea ce a construit în atîţia şi atîţia ani. Şi pentru că vorbim despre casa cîntecului şi cîntecul casei numit România, să spunem că ansamblul ”Mărţişorul” a fost şi este o înaltă şcoală de talente şi sentimente care poartă indiscutabil şi autograful de suflet al lui Mitru Fărcaş.

Nu a fost niciodată omul gesturilor mari, al elocvenţei demagogice, fiindcă şi-a cunoscut valoarea, dar mai ales a ştiut ce, unde şi cît să cînte şi să încînte. Nu s-a lăsat sedus de vocile care îl chemau în departe, nu s-a mulţumit cu mult (înţelegîndu-se aplauzele), iar continuitatea lui în sute şi sute de ore de cîntec i-a conferit un loc special în inima fiecăruia dintre noi. Nu a ieşit niciodată în piaţa mare să clameze propria persoană, fiindcă s-a identificat cu sinele cîntecului transilvan, cu mireasma ecoului de Maramureş, acolo unde, în Groşi, s-a construit încă de la naşterea sa un muzeu în aer liber, numit doină, iar fiecare întoarcere Acasă a însemnat un genunchi plecat la mormintele strămoşilor, ale părinţilor izvoditori, în măsura în care ţinînd taragotul lîngă inimă, ne face tuturor o declaraţie de dragoste simplă, ca şi cuvîntul mamă.

Dumitru Fărcaş este omul Cetăţii, ni-l revendicăm cu îndreptăţită mîndrie şi îi dorim sănătate la purtător şi să ne încînte şi pe mai departe cu taragotul său, dar în primul rînd cu dragostea pentru oameni, în cultul prieteniei.

La mulţi ani!, Dumitru Fărcaş, am scris aceste rînduri în numele tuturor celor cărora, la auzul unei doine transilvane, li se îmbujorează sufletul.

Cornel UDREA