Mitropolitul Clujului, la Mănăstirea Nicula

Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfinţitul părinte Andrei, împreună cu de PS Părinte Efrem, episcop de Seleucia (Patriarhia Antiohiei) s-au aflat sâmbătă la Mănăstirea Nicula unde, în faţa icoanei Maicii Domnului, cea făcătoare de minuni, s-au rugat „pentru pacea popoarelor şi în mod special pentru cel sirian, care trece printr-o perioadă extrem de dificilă”.

Întîmpinaţi de părintele stareţ Nicolae, de părinţii mănăstirii şi de numeroşi credincioşi, cei doi ierarhi Mitropolit-Niculaau vizitat biserica veche, bisericuţa de lemn, şantierul noii biserici, Centrul catehetic „Sfîntul Voievod Ştefan cel Mare”, muzeul şi biblioteca mănăstirii, precum şi reşedinţa de vară a vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu.

Cu această ocazie – informează mitropolia-clujului.ro -, Preasfințitul părinte Efrem le-a adresat celor prezenţi un cuvînt duhovnicesc şi a invocat „binecuvîntarea Cerului peste toţi cei cu inimă bună, iar vestea bună pe care a adus-o îngerul Fecioarei Maria să fie reînnoită în sufletele tuturor celor care tînjesc după Dumnezeu şi se întraripează cu dumnezeiescul dor”.

Tot sîmbătă, începînd cu orele 18.00, ÎPS arhiepiscop şi mitropolit Andrei şi PS episcop Efrem de Seleucia au slujit slujba vecerniei în Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Bistriţa, împreună cu un sobor de preoţi.

M.V.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.