MITINGUL DE BUZUNAR

SORIN OVIDIU BĂLAN

Sâmbătă (19.11a.c. n.r.), în jurul prânzului, în Piaţa Victoriei din Bucureşti, chiar în faţa clădirii Guvernului, a avut loc un miting care m-a derutat complet. Treceam pe acolo întâmplător şi de aceea mai întâi am fost supărat pe mine însumi, pentru că nu am aflat singur. Apoi pe colegii mei de breaslă, pentru că nu mi-au spus. În piaţă am găsit foarte mulţi ziarişti şi am fost convins că este o manifestaţie a noastră, a lucrătorilor din mass-media. Peste supărare, mi-am spus totuşi că am picat bine, pentru că am şi eu nişte revendicări care mă tot macină. Nu personale. Ci care ţin de meseria asta a noastră. N-am avut noroc. Pe când începeam să regret că nu aveam şi o vuvuzelă sau măcar un fluier la mine, aşa cum se obişnuieşte la astfel de manifestaţii, am aflat că jurnaliştii erau acolo la treabă. Veniseră să-şi facă meseria, să transmită în direct un miting.

După jumătate de oră de aşteptare, am fost din nou convins. De astă dată că urmează un miting al Jandarmeriei. Piaţa s-a umplut de uniforme bleu-marin. Din nou însă mă înşelasem. Jandarmii nu veniseră nici ei să manifesteze, ci erau în misiune. În misiunea de a asigura liniştea şi ordinea la marele miting.

Care miting nu mai începea odată. M-am tot uitat de-a lungul bulevardelor care dau în Piaţa Victoriei. Mă aşteptam ca din clipă în clipă, o coloană de manifestanţi să apară de pe unul dintre ele şi să inunde spaţiul uriaş. Pe trotuarul din faţa Muzeului „Antipa”, jandarmii montaseră, aşa cum fac de fiecare dată când sunt mitinguri la Guvern, garduri de protecţie, ca nu cumva mulţimea care urma să se strângă să rupă cordoanele de ordine şi să pornească spre clădirea oficială, unde oricum nu se afla nici un oficial.

După altă jumătate de oră de aşteptare, a început aşteptatul miting. De pe unul dintre bulevardele care se termină în Piaţa Victoriei, s-au revărsat trei tineri. Nu aveau nici pancarte, nici vuvuzele, nici fluiere. De la ei am aflat prin viu grai care era tema manifestaţiei: celebrarea unui an de guvernare al lui Dacian Cioloş. Aşa mi-am explicat lipsa materialelor de produs zgomote. Mulţumirile nu le aduci cu vuvuzelele sau cu fluierele. Ci în linişte, cu vorbe dulci, domoale.

După altă jumătate de oră, din nou de pe marile bulevarde s-au revărsat manifestanţi către marele miting. De astă dată mult mai mulţi faţă de primul val. Adică unsprezece la număr. S-au alăturat celor prezenţi, astfel că la manifestaţia de celebrare a unui an de la instaurarea guvernării Cioloş, au fost cu totul şi cu totul, bob numărat, paisprezece manifestanţi.

Restul până la patruzeci la sută, cât are premierul în sondaje, ori au stat acasă ca să savureze în liniştea week-end-ului binefacerile guvernării tehnocrate, ori erau la munte.

Jandarmii şi-au strâns, dezamăgiţi, gardurile care nu au mai îngrădit pe nimeni. Jurnaliştii, colegii mei, şi-au strâns şi ei, mai dezamăgiţi ca jandarmii, sculele. Sâmbăta nu prea sunt subiecte, aşa că un miting ar fi picat bine la jurnalele de ştiri.

Iar eu am plecat complet nedumerit. Cum se face că Dacian Cioloş are în sondaje peste patruzeci de procente, iar la un miting de susţinere al lui nu vin decât paisprezece oameni. Şi ăia în două valuri, de trei şi, respectiv unsprezece admiratori. Poate că susţinătorii premierului sunt oameni discreţi. Nu ies în stradă, aşa cum au făcut marţi dimineaţă derbedeii de medici, bagabonţii de profesori şi golanii de poliţişti locali ca să-şi strige nemulţumirile.

Sau poate că, ăia paisprezece care au venit la miting, dacă îi numărăm cu softul acela cu scandal, pentru care a fost arestată preventiv preşedinta Autorităţii Electorale Permanente, dau peste patruzeci la sută.