Misteriosul National Instruments din Cluj-Napoca

Horia HedeșiuCompania National Instruments şi-a inaugurat, joi, noul sediu al Centrului de Cercetare și Dezvoltare din Cluj-Napoca, situat în clădirea The Office, unde nu se ştie cîţi oameni lucrează, deoarece conducerea companiei a refuzat, nu se ştie de ce, să facă public acest fapt.

Moment cel puţin bizar la inaugurarea Centrului de Cercetare și Dezvoltare din Cluj-Napoca al companiei National Instruments: Horia Hedeșiu (foto), directorul Centrului a refuzat, ce-i drept elegant, să precizeze cîţi angajaţi lucrează în departamentul pe care îl conduce. Domnia sa, de altfel un respectabil profesionist şi cadru universitar al Universității Tehnice, a preferat să afirme că angajaţii din Cluj-Napoca fac parte din marea „echipă”, de 7.100 de persoane, a companiei. Afirmaţia a fost făcută în prezenţa directorilor companiei – care nu au intervenit pentru a face precizări – şi a primarului Emil Boc, fost prim-ministru al României, care nu a avut nici o reacţie. Ar fi absurd să presupunem că o companie de talia şi prestigiul National Instruments angajează oameni „la negru”, aşa că tot ce mai poate fi presupus este că în cei 1.800 de metri pătraţi în care funcţionează noul sediu lucrează atît de mulţi oameni încît domnul profesor Horia Hedeșiu nu reuşit să-i numere.

Altfel toate bune. Tăierea panglicii inaugurale s-a făcut după ritualul local, inclusiv întîrzierea de rigoare, iar directorii companiei s-au declarat încîntaţi de nivelul inginerilor care lucrează în Cluj-Napoca. Conform afirmaţiilor reprezentanţilor National Instruments, „pe parcursul celor 10 ani de cînd a fost înfiinţat, centrul din România a contribuit la dezvoltarea a numeroase produse, compania înregistrînd în ultimul trimestru din 2014 creșteri semnificative ale veniturilor generate de platforme precum LabVIEW, PXI, RF și CompactRIO”.

Mai trebuie spus că National Instruments este cu adevărat un lider mondial în furnizarea de soluţii software și hardware în domeniul ingineriei și cercetării, care oferă clienţilor medii de programare sau echipamente hardware modulare integrabile, şi are, la nivel global, circa 35.000 de clienţi. Compania, cu sediul central în Austin (SUA) şi filiale în mai multe ţări, organizează programe de internship pentru studenți, informaţii suplimentare despre acest subiect fiind, probabil, disponibile pe pagina de cariere a firmei (www.nieecareer.com/job/summer-engineering-internship-romania-2015-718).

Viorel DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.