Misiune către Soare

Xinhya

NASA a invitat oamenii din lumea întreagă să “participe” la o nouă misiune solară de pe agenda sa, Parker Solar Probe, prin expedierea numelor lor pe adresa agenţiei americane.

Un microcip care va conţine toate numele primite până la data de 27 aprilie 2018 va fi instalat la bordul sondei solare, “iar numele voastre vor pleca în această călătorie spaţială”, se afirmă într-un comunicat dat publicităţii de NASA.

Sonda americană va fi lansată în vara acestui an şi va efectua o incursiune în atmosfera solară până la o distanţă de 6,4 milioane de kilometri faţă de suprafaţa astrului, cu scopul de a studia modul în care Soarele influenţează spaţiul şi planetele.

Vehiculul spaţial, ce are dimensiunea unui automobil, se va apropia de Soare cu o viteză de aproximativ 690.000 de kilometri pe oră în momentul în care se va afla în cel mai apropiat punct în raport cu astrul.

Sonda americană va fi echipată cu un scut termic fabricat dintr-un compus pe bază de carbon cu grosimea de 11,4 centimetri, care este capabil să reziste până la temperaturi de aproape 1.370 de grade Celsius.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.