Mirări… ministeriale

RADU VIDA

A fost nevoie de un singur an de la aderarea României la Uniunea Europeană, pentru a ieşi pe piaţă o nouă ţîpuritură: UE, care ţi-o dă la… (rima rămîne la alegerea fiecăruia dintre noi). Cei care au urmărit, însă, mişcările de pe scena politică internaţională au putut constata şi fără… miştoul popular, că ţara noastră a intrat într-o horă din care nu prea poate ieşi. Iar învîrtita pe loc cauzează.

Trebuie să recunosc că manipulările grosolane, dar eficiente, practicate de întreaga clasă politică, au făcut ca lumea să aibă încredere în UE, ba, mai mult, să spere că aderarea va conduce la alinierea noastră la standarde ceva mai acceptabile. N-a fost să fie. De la o încredere de 85%, s-a ajuns la 60%, iar ultimul sondaj arată o bruscă scădere de 14%, ceea ce înseamnă o încredere de doar 46%. Mult! Mult, zic, pentru că marea masă a populaţiei trăieşte încă sub imperiul halucinant al dezinformărilor; ceva asemănător cu încrederea în Biserică, spre exemplu, unde deranjul cuantificării e ca apa sfinţită: nici nu strică, nici n-ajută!
Revenind, trebuie să spun că nu scăderea în sondaje a încrederii populaţiei României m-a intrigat. Era de aştepta. Ci deşănţata mirare a ministrului Afacerilor Europene, dul Leonard Orban.

Jai! Ar fi exclamat braşoveanul, fost inginer la Întreprinderea de tractoare Miercurea Ciuc şi, mai apoi, căţărat în vîrful ierarhiei negociatorilor care ne-au vîrît în UE şi alte cele. Aşa ceva nu se poate! Se poate, însă, ca, după aderare, întreprinderea la care lucra actualul ministru să se fi desfiinţat, aşa cum alte sute şi sute de întreprinderi valabile au fost rase de pe harta… economică a ţării. La început, lumea a crezut că e vorba despre concurenţă. Mai apoi, şi-a dat seama că, sub faldurile luminoase ale Uniunii Europene cei tari au privilegiul de a-şi asigura rostul şi interesele, pe cînd noii veniţi trebuie să suporte statutul de „piaţă” pentru mărfurile…altora. Şi pentru că acest statut ingrat îi favorizează pe cei puternici, amărîţii – cerşetori pe la Înalte Porţi – sînt categorisiţi drept cetăţeni de rangul II. Şi mai susţine ministrul că n-am avut destule dezbateri pe teme europene, drept pentru care încrederea… bla, bla, bla! Fals. Au avut loc prea multe dezbateri, dar niciodată nu s-a spus adevărul. S-a dat vina pe eurosceptici, pe cei care în credeau că pot face faţă, singuri, unor provocări. Dacă, desigur, sînt cel puţin lăsaţi în pace. Dacă nu li se pun piedici. Dacă, pînă la urmă, nu sînt omorîţi de povara grea a îngîmfării mai Vesticilor „parteneri”.

Au fost şi alţi miniştrii (foşti, mă rog!) care au spus că i-am aşteptat pe europeni ca pe americani. Fals! Nimeni n-a crezut, o secundă măcar, că, noi odată “aderaţi”, occidentalii vor revărsa asupra noastră miere şi lapte. Dar nici că, în mîrşăvia lor, vor rade tot, vor pîrjoli şi bruma de agoniseală a unei naţii mari, totuşi. Nu. UE nu-i Moş Crăciun! Dar nu trebuia să fie nici Baba Cloanţa. Răutatea şi interesul ne-au adus, din nou, la stadii demult uitate: nu mai facem locomotive, vagoane de metrou, prelucrări mecanice, apă grea. Nu mai avem de niciunele, dar sîntem liberi să importăm ce vrem. Din acest motiv scade încrederea în UE. Şi, tot din acest motiv, UE va trebui să-şi modifice atitudinea. Altfel, peste ani, mall-urile vor geme de marfă necumpărată, cei care ne-au luat petrolul, gazul, lumina şi, în general, bogăţiile subsolului, vor cerşi… cumpărători.
Pe care n-o să avem cum să-i dăm!