Miracol! A scăzut deficitul comercial

Deficitul balanţei comerciale din ianuarie 2021 a fost de 1,193 miliarde de euro, în scădere cu 124,6 de milioane de euro faţă de cel înregistrat în perioada similară din 2020, după ce importurile au scăzut cu 5,8%, iar exporturile cu 4,9%.

Datele Institutului Naţional de Statistică arată că exporturile au fost de 5,405 miliarde de euro, iar importurile au au ajuns la 6,599 miliarde de euro. Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de maşini şi echipamente de transport (49,9% la export şi 37,7% la import) şi alte produse manufacturate (30,4% la export şi 29,4% la import). Valoarea schimburilor intracomunitare a fost de 4,092 miliarde de euro la expedieri şi de 4,907 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 75,7% din total exporturi şi 74,4% din total importuri. Valoarea schimburilor extracomunitare a fost de 1,313 miliarde de euro la exporturi şi de 1,692 miliarde de euro la importuri, reprezentând 24,3% din total exporturi şi 25,6% din total importuri.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut