Minoră răpită din plin centrul municipiului Cluj-Napoca

Trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii clujeni, după ce au răpit o fată de 15 ani, de pe o stradă din Cluj-Napoca.

„La data de 15 ianuarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigaţii Criminale şi cei ai Secţiei 1 Poliţie au reţinut pentru o perioadă de 24 de ore trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, într-un dosar penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (…). În fapt, poliţiştii au fost sesizaţi la data de 14 ianuarie, în jurul orei 18,40, cu privire la faptul că o tânără care se afla pe o stradă din municipiul Cluj-Napoca ar fi fost constrânsă să urce într-un autoturism, care ulterior a fost pus în mişcare”, se arată într-un comunicat trimis, vineri, de IPJ Cluj.

Tănăra a reuşit, la un moment dat să iasă din maşină.

„Din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că un tânăr de 26 de ani, din municipiul Lugoj, judeţul Timiş, a coborât din autoturismul menţionat şi ar fi contrâns-o fizic pe tânăra de 15 ani, din comuna Baciu, judeţul Cluj, să urce în interiorul acestuia. După câteva momente, în timp ce autoturismul se deplasa în zona intersecţiei străzilor Cuza-Vodă – Frédéric Joliot-Curie, tânăra a deschis una dintre portiere şi a ieşit afară din interiorul autovehiculului. În baza sesizării s-au constituit echipe operative complexe pentru identificarea în cel mai scurt timp a autoturismului şi a persoanelor implicate, iar în cursul nopţii maşina indicată a fost depistată pe raza localităţii Ciucea, în judeţul Cluj”, se mai arată în comunicat.

Cei trei bărbaţi au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, iar ulterior au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Tot vineri, doi tineri au fost reţinuţi de poliţiştii clujeni, după ce au înşelat persoane din mai multe judeţe prin oferirea de cabane spre închiriere.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 31 decembrie 2020 – 3 ianuarie 2021, cei trei bărbați ar fi indus în eroare persoanele vătămate, prezentând diferite anunţuri pe un site prin care ar fi oferit spre închiriere cabane despre care ar fi susţinut că se află în zone turistice din judeţele Cluj, Alba şi Hunedoara.

„Sub pretextul închirierii cabanelor respective, aceştia ar fi încasat diverse sume de bani, cauzând astfel un prejudiciu de aproximativ 23.000 de lei. De asemenea, pentru încheierea contractelor de închiriere a spaţiilor de cazare, tânărul de 28 de ani s-ar fi folosit de identităţi false. În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au ridicat telefoane mobile, mai multe cartele de telefonie, laptopuri şi 2.000 de lei”, menţionează IGPR.

Cei doi tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi.

C.P,

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut