Ministrul Educaţiei îşi doreşte debirocratizarea activităţii didactice

Ministul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Adrian Curaj, a afirmat, vineri, la Constanţa, că îşi doreşte să facă primii paşi pentru a reduce implicarea cadrelor didactice în activităţi birocratice şi, în acelaşi timp, să realizeze metodologiile pentru examene pe baza observaţiilor centralizate şi transmise din teritoriu, de la inspectoratele şcolare judeţene, informează AGERPRES.

„Vrem foarte mult ca timpul cadrului didactic să fie dedicat cu precădere şcolii şi elevului şi mai puţin Adrian-Curaj-7birocraţiei, uneori exagerată. De asemenea, am încercat să continuăm discuţia cu inspectorii şcolari generali despre cum am putea face minime modificări astfel încît să avem un cadru normativ coerent. Pot fi făcute mici corecturi astfel încît lucruri complicate, care nu se mişcă de ani de zile, să poată fi reglate. Şi nu este vorba despre intervenţii majore, este vorba doar despre a discuta, a pune cu prioritate pe agendă nişte subiecte şi a le rezolva”, a declarat ministrul Educaţiei Naţionale, Adrian Curaj.

Acesta a anunţat şi faptul că, în curînd, va fi anunţat planul curricular pentru clasele V – VIII şi că se va da şcolilor un grad mai mare de libertate în planificarea acelor planuri de pregătire destinate şcolarilor. „Sunt cîteva lucruri frumoase pe care le veţi vedea în legătură cu pregătirea programei pentru fiecare materie, cu accent pe cîteva materii mai nou apărute şi, cîte un pic, din ce în ce mai mult libertate şcoli în a planifica ce se doreşte a se face pentru pregătirea elevilor. Ne uităm cu ce putem să venim ca examenele să fie un pic altfel organizate. Poate reuşim să venim cu subiecte anunţate din vreme astfel încît pregătirea să nu mai fie o surpriză atît de mare. Să avem subiecte de evaluare, multe pe fiecare materie în parte… Am discutat cu inspectorii generali ca metodologia să o lucrăm împreună cu dînşii, pe baza observaţiilor formulate pînă la toamnă, nu numai din laboratorul ministerului”, a mai spus ministrul.

El a precizat că întîlnirea s-a înscris în seria de întruniri regionale pe care le efectuează cu inspectorii şcolari generali, pentru discutarea subiectelor de actualitate din sistemul de învăţămînt preuniversitar.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.