Ministerul Sănătăţii, amendat de CNCD cu 5.000 de lei

Ministerul Sănătăţii a fost amendat de către Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) cu 5.000 de lei, deoarece nu a stabilit criterii obiective şi transparente privind declararea persoanelor cu deficienţe auditive ca inapte pentru obţinerea permisului de conducere auto, în contextul în care a mai primit în 2014 o amendă de 2.000 de lei pentru aceeaşi problemă, informează AGERPRES.

„Am primit o petiţie de la o organizaţie, care arăta că prevederile referitoare la persoanele care nu pot conduce o maşină şi au deficienţe auditive nu sînt foarte clare. Noi, în momentul respectiv, am constatat discriminarea, am aplicat o amendă de 2.000 de lei şi am formulat o recomandare către Ministerul Sănătăţii să elaboreze nişte ghiduri, nişte prevederi foarte clare, prin care să stabilească ce înseamnă deficienţă auditivă. În momentul de faţă, fiecare medic ORL-ist interpretează într-un mod propriu interdicţia ca o persoană care nu aude să nu conducă, dar sînt persoane care au auz într-un anume procent, iar legea nu prevede clar cine poate să conducă o maşină şi cine nu. Pentru faptul că ministerul de atît timp nu a fost în stare să rezolve această problemă, am hotărît că trebuie să aplicăm o amendă mai mare decît cea anterioară, ca să mobilizăm ministerul să rezolve problema”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvînt al CNCD, Istvan Haller.

Decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Colegiului CNCD, cu opt voturi.

„Lipsa unor criterii obiective şi transparente privind declararea persoanelor cu deficienţe auditive ca inapte pentru obţinerea permisului de conducere auto reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. 1 şi art. 10 lit. b) şi lit. h) din O.G. nr. 137/ 2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. S-a aplicat amendă contravenţională în cuantum de 5.000 lei pentru Ministerul Sănătăţii, ţinînd cont şi de faptul că nu au fost luate măsurile necesare pentru eliminarea situaţiei de discriminare, deşi primiseră deja o amendă de 2.000 lei”, a informat CNCD, prin intermediul unui comunicat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.