Ministerul Finanţelor zice că CAS şi CASS vor trece la angajat din 1 ianuarie 2018

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a anunţat, printr-un comunicat, că preluarea de către angajat a CAS şi CASS va începe în data de 1 ianuarie 2018, contrazicânmd astfel afirmaţiile anterioare al primului ministru.

Conform afirmaţiilor făcute de MFP, programul de guvernare 2017 – 2020 conține un pachet de măsuri ce vizează contribuțiile sociale obligatorii, care se va implementa începând cu 1 ianuarie 2018.

Astfel, nivelul contribuțiilor sociale obligatorii urmează să se diminueze cu 4,25%, de la 39,25% la 35%. De asemenea, tot din 1 ianuarie 2018, se are în vedere și reducerea cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%. Ministerul susţine că aceste contribuții vor fi datorate de către angajat, însă obligația stabilirii, reținerii și plății acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului.

În comunicat se insistă asupra faptului că sumele reprezentând CAS și CASS, care în prezent sunt datorate de angajator în nume propriu, vor fi preluate de către angajat. De asemenea, se apreciază că această măsură va asigura angajatului creșterea punctajului luat în calcul la stabilirea pensiei și implicit o pensie mai mare. MFP consideră că aceste măsuri nu vor implica creşterea cheltuielilor salariale pentru angajator, şi că, având în vedere și scăderea cotei de impozit pe venit, nici venitul net al angajatului nu va fi afectat.

Vă reamintim că prim-ministrul Mihai Tudose a declarat miercuri că, atât timp cât va ocupa funcția de șef al guvernului, măsura privind trecerea obligației plății CAS și CASS din sarcina angajatorului în sarcina angajatului nu va fi aplicată.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.