Minifotbalul din România cucerește, încet, Europa

Minifotbalul are o istorie îndelungată în România, ca și în întreaga Europă. Cele mai vechi campionate de minifotbal din România datează încă din anii ’70, când se juca în curțile școlilor, în stradă, în parcările dintre blocuri, reprezentând, fără îndoială, amintiri memorabile pentru cei ajunși acum la vârsta a doua.

Începând cu 2007, minifotbalul românesc a intrat într-o înaltă dimensiune de organizare administrativă, făcând un pas important în ceea ce privește dezvoltarea la nivel național. Din 2007 până în prezent, minifotbalul românesc s-a dezvoltat de la an la an, și a ajuns în prezent la aproape 3.000 de echipe cu acte în regulă la nivel național, și cu o federație înființată anul trecut, fiind cea mai tânără federație sportivă în România, și prima înființată din 2007 încoace.

Cu organizare eficientă și sprijinit de oameni inimoși, minifotbalul românesc a început să obțină performanțe deosebite la nivel internațional, atât la nivelul cluburilor, cât și la nivelul echipelor naționale.

Comitetul Executiv al Federatiei de Minifotbal din Romania (FRM) este organul de conducere care coordonează activitatea executivă. Acesta este compus din Preşedinte şi alţi 4 membri aleşi de Congresul Adunării Generale şi are un mandat de 4 ani de zile. Doi dintre membri de seamă ai Federației, președintele Ioan Onicaș, și secretarul general al federației, Takacs Attila, au fost prezenți în această săptămână la Cluj-Napoca, pentru a premia echipa de minifotbal Gemina Cluj, pentru câștigarea competiției Euro Bussines Cup, desfășurată la sfârșitul lunii trecute în Antalya, Turcia, prilej cu care au dezvăluit, pentru cititorii ziarului Făclia, problemele cu care s-a confruntat de-a lungul anilor acest sport, dar mai ales despre perspectivele acestuia.

Ioan Onicaș, președintele FRM: „Nu știu ce sport din România se poate mândri acum cu performanțele noastre”

„Chiar dacă suntem amatori, ne preocupăm de ceea ce facem, și am demonstrat că și fără bani se poate face performanță. Noi n-am fost finanțati până acum nici de Guvern, nici de minister, nici de administrațiile publice. Ne-am autofinanțat, atât am putut să facem, dar și asta devine din ce în ce mai greu, pentru că asemenea performanțe nu le poți obție fără o finanțare serioasă. Asta e speranța noastră, deci, ca Guvernul, autoritățile, în special cele locale, primăriile și Consiliile județene, să-și plece ochii și asupra noastră pentru că e păcat să nu susțină o asemenea activitate. În alte sporturi, de exemplu, se dau o grămadă de bani pentru susținerea lor.

Să luăm doar cazul fotbaliștilor de la Gemina, nu e oare o mândrie și pentru Cluj că au câștigat o asemenea competiție?

În acest sens, tocmai pentru a putea accesa fonduri, am devenit o structură sportivă de sine stătătoare, am înființat anul trecut cea mai nouă federație sportivă din România, Federația Română de Minifotbal, recunoscută de Ministerul Tineretului și Sportului Având această organizare, la rândul nostru vom putea ajuta structurile sportive locale.

Federația Română de Minifotbal, din punct de vedere administrativ, și este foarte important de reținut acest aspect, gestionează activitatea mini-fotbalistică de pe întreg teritoriul României, competiții locale, competiții naționale, competiții regionale, plus echipa națională, și fiind membră a Federației Europene și a Federației Mondiale, are drepturile statutare, legale, de a gestiona și numi, prin competițiile sale, echipele care reprezintă România în confruntările europene sau mondiale, la nivel de cluburi sau echipe naționale.

Secretul succeselor înregistrate la nivel de federație nu este deloc complicat: am reușit să adunăm la un loc omeni valoroși, oameni inimoși, oameni care au dorința să practice acest sport. Avem și foarte mulți jucători legitimați, iar dorința noastră mare acum este dezvoltarea pe mai departe a structurilor sportive județene și profesionnalizarea acestei ramuri sportive.

La începuturi, totul părea o joacă, așa cum toți jucam fotbal în curtea școlii sau pe te miri ce terenuri improvizate. Noi am încercat să dăm o legitimitate acestui sport. Am început în 2007, cum spuneam, cu o primă competiție națională. Ne-am propus, astfel, să trecem la un alt nivel cu mini-fotbalul din România, și anume la cel mai greu pas, adică recunoașterea mini-fotbalului ca ramură sportivă, lucru pe care l-am și obținut în 2015 de la Ministerul Tinerutului și Sportului. A urmat un nou pas, anume recunoașterea Federației naționale, pentru a ne alinia celorlalte federații la nivel național, precum gimnastica, voleiul, șahul, și toate celelalte, lucru care s-a petrecut și acesta în 2021. Suntem, deci, cea mai tânără federație sportivă înființată în România, și prima înființată la nivel național din 2007 încoace.

Dar ceea ce este mai important este că am început să creăm acele structuri județene. Mai mult, în orașele mari, precum Clujul, există mai multe competiții județene, în Cluj-Napoca, mai există unul în Florești și în Turda, după cum avem un campionat organizat și la Dej. Avem în multe județe ale țării astfel de structuri piramidale foarte bine puse la punct, dar, lucru foarte important, suntem o federație care, în ciuda faptului că activează de numai un an, se mândrește cu performanțe foarte mari, pentru că nu știu ce sport din România se poate mândri acum cu performanțele noastre europene”, ne-a declarat Ioan Onicaș, președintele FRM.

Takacs Attila, secretarul general al FRM: „Minifotbalul va deveni un sport semi-profesionist, chiar profesionist la un moment dat”

„Echipa națională de minifotbal se mândrește deja cu un titlu de vicecampioană europeană cucerit anul trecut. Au urmat apoi competiții pentru formații de club: Champions League, câștigată de AEC Oradea, EMT Bussines Cup din Ungaria, la fel adjudecată de o formație din România. Mai există o competiție la nivel european, una dedicată fotbaliștilor de peste 40 de ani, și ea câștigată de o echipă românească. Mini-fotbalul din România acoperă, deci, o arie mai mare de competiții dedicate persoanelor de diverse categorii de vârstă.

Urmează, pentru echipa națională, Campionatul Mondial din Emiratele Arabe Unite, de anul viitor, iar noi trebuie să mergem acolo cu o mentalitate de a câștiga orice medalie pusă în joc de orice competiție internațională. Cupa Mondială reprezintă o altă filozofie de joc, o altă mentalitate,  un alt stil de joc. Va fi un Mondial interesant, după cel din Australia, mergem din nou într-o zonă exotică, în care probabil, fără sprijinul minifotbalului, nu am fi ajuns.

Minifotbalul românesc a devenit, în ultimii 10 ani, o forță internațională, puternică, datorită modului în care acest sport este practicat și condus de la nivel central, de către niște oameni inimoși în tot ceea ce privește implicarea, dăruirea și modul în care ne sacrificăm anumite părți din viață, uneori din timpul cu familia, pentru a organiza și a gestiona minifotbalul românesc.

Important pentru noi este să ne reprezentăm țara cu onoare, cu cinste și să fim pe podium. Mai mult de atât, noi țintim să fim pe primul loc în România la nivel de structuri județene, de legitimări de jucători, de echipe, de administrare a minifotbalului, la nivel de concepție, de atragere sponsori. Echipa națională este totuși oglinda minifotbalului românesc prin care orice rezultat notabil poate să ne aducă bucurii și satisfacții.

Trebuie să înțelegem că minifotbalului românesc, cel puțin o parte din el, va deveni un sport semi-profesionist sau chiar profesionist la un moment dat. Trebuie să pregătim terenul pentru ceea ce urmează în următorii 4-5 ani, dezvoltarea continuă a acestui sport trebuie să fie în armonie cu regulamentele, deciziile și cu conceptul și valorile pe care minifotbalului și le-a însușit de-a lungul ultimilor 15 ani”, a declarat, pentru Făclia, și Takacs Attila, secretarul general al federației, și membru executiv în cadrul Federației Europene de mini-fotbal

Minifotbalul se joacă în format 6 la 6, fiecare echipă are câte 5 jucători de câmp și 1 portar iar suprafața de joc este reprezentată de un gazon artificial special jocului de minifotbal.

Sandu Mureșan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut