Mineritul cu cianuri – un pericol pentru viitorul surselor de apă ale Turzii

Începerea exploatării aurului de la Roşia Montană, prin metoda prelucrării minereului cu cianuri, anunţată de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), ar reprezenta un pericol potenţial pentru alimentarea cu apă a Turzii, a Cîmpiei Turzii şi a încă zece comune din arealul deservit de Compania de Apă Arieş (CAA). Cu prilejul sărbătoririi a 1884 de ani de la prima atestare documentară a Roşiei Montane, eveniment desfăşurat vineri, 6 februarie, la cafeneaua culturală “La Papion” din Turda, directorul general al CAA, Cristian Matei, s-a declarat “total împotriva proiectului” exploatării aurului prin metoda cianurilor la Roşia Montană.

cristian matei director compania de apa ariesOperatorul de apă şi de canalizare din Turda trebuie să identifice noi surse de apă pentru arealul deservit, deoarece pînza de apă freatică aflată mai aproape de suprafaţa solului se va epuiza în curînd. În aceeaşi situaţie se află şi sursa de apă Hăşdate, de unde se alimentează cu apă potabilă municipiul Cîmpia Turzii, deoarece pîrîul ce străbate Cheile Turzii a secat aproape în întregime. În aceste condiţii, pasul al doilea al proiectului de extindere şi de reabilitare a reţelelor de apă şi de canalizare din cele 12 localităţi deservite de CAA, respectiv oraşele Turda, Cîmpia Turzii şi încă zece comune, prevede construirea unei staţii de epurare a apei Arieşului, pentru transformarea acesteia în apă potabilă. Dar Matei a spus că, pentru realizarea acestui obiectiv, în valoare de 14 milioane de euro, Ministerul Mediului ar trebui să ofere garanţii ferme că “apa Arieşului nu se află în pericol de poluare”.

Directorul general al CAA, care a făcut trimitere directă la exploatarea auriferă de la Roşia Montană, ca sursă responsabilă de poluarea apelor Arieşului, a precizat: “Dacă în trei luni nu primim asigurarea Ministerului Mediului, vom căuta apă potabilă fie în pînza freatică de mare adîncime, fie vom aduce apa de la Valea Ierii”. Ambele soluţii vor avea ca rezultat o apă mai scumpă, furnizată locuitorilor din Turda, Cîmpia Turzii şi încă zece comune.

În finalul intervenţiei sale, vasile surddin cursul dezbaterii desfăşurate vineri, 6 februarie, la cafeneaua culturală “La Papion”, directorul general al CAA s-a întrebat, retoric: “De ce trebuie să vindem noi aurul României? Ne-am vîndut oamenii şcoliţi pe gratis. Acum ne vindem şi ultimele resurse naturale pe care le mai avem?” Cristian Matei le-a sugerat celor doi parlamentari prezenţi la dezbatere, senatorul Alexandru Cordoş, respectiv deputatul Mircea Irimie, să aibă în vedere ipoteza organizării unui referendum naţional în legătură cu exploatarea aurului prin procedeul cianurării, la Roşia Montană. “Să se pronunţe poporul, dacă vrea sau nu cianuri”, a adăugat Matei.

Evenimentul prin care la Turda s-au sărbătorit 1884 de ani de la prima atestare documentară a Roşiei Montane a cuprins, pe lîngă dezbaterea amintită , o prelegere susţinută de profesorul universitar emerit dr. Vasile Surd (Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii ‘’Babeş-Bolyai’’ Cluj-Napoca), proiecţia a circa 140 de fotografii cu Roşia Montană şi o expoziţie realizată cu imagini surprinse de reporterul Camelia Terec (TurdaLive) în carierele Cetate, respectiv Cîrnic şi în localitatea Roşia Montană. În finalul evenimentului au rulat trei filme despre Roşia Montană. La manifestările găzduite de cafeneaua culturală turdeană “La Papion” au participat peste 25 de persoane, jurnalişti, psihologi, profesori, oameni de teatru şi film, medici, specialişti în relaţii publice etc.

Emil HĂLĂŞTUAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.