Mimînd acţiunea

RADU VIDA

  E drept: nu problema ţigănească este cea mai importantă în România. Avem datorii, ne paşte vînt rece dinspre prietenii din Vest în problema contaminării cu datorii dracu’ ştie de care, investiţiile nu funcţionează, primarii fură de sting şi trăiesc doar pentru şpagă… Dar oricît ne-am îmbăta cu rrom, această etnie a devenit interfaţa care ne reprezintă şi care, vrînd-nevrînd, face ocolul agenţiilor de presă internaţionale.

Evident că presa nu iartă şi nu uită. Ba, cînd e vorba de interese, face ca diamantele să pară excremente de Panda, iar ursuleţul jucăuş,cel mai bosumflat tip de pe Planetă. Ca în orice comunitate, şi aici, la ţigănii noştri sau ai altora, există lucruri bune, fapte şi poveşti care ar merita să fie cunoscute, fie şi pentru că prinţesele lor nu sînt mai prejos decît prinţesele noastre, regii lor au un cuvînt de spus, bogăţiile lor fascinează, deopotrivă,  cu sărăcia lor lucie ş.a. m.d. De aici sau de aiurea, pe unde or fi hălăduind, veştile însă sînt numai de natură să îngrijoreze.  Unii s-au gîndit la antidoturi. De dragul unei acţiuni politice sau de imagine, tot felul de neaveniţi se pronunţă. Şi, parcă dinadins, nu dau soluţia corectă.

Deunăzi, tot felul de organizaţii, pro sau contra, au criticat atitudinea presei internaţionale pentru ştirile negative din comunităţile de rromi de peste hotare. S-a considerat ca excesive relatările despre tîlhării, furturi, violuri şi omoruri de prin Italia, Spania, Franţa, Germania. Ca să nu se spună că nu fac nimic, tot felul de tipi, din etnie sau nu, formulează păreri despre ce şi cum la mii şi mii de kilometri de ţara pe care, în grup, ţiganii au părăsit-o.

Atenţi la discriminare, jurnaliştii străini nici nu pomenesc etnia rromă, ci aruncă totul pe seama cetăţeniei. Din acest motiv, majoritarii din România se simt frustraţi, minoritatea maghiară se leapădă de propriii ţigani, iar celelalte minorităţi chiţcăie în pumn de bucurie că ei, vezi doamne, nu au aşa ceva! Critice sau nu, agenţiile, organizaţiile şi asociaţiile nu fac altceva decît să constate un fapt: să conteste sau să înfiereze un gest.

Fără să pună punctul pe „i”. S-au contaminat de această acţiune mascată şi şefii declaraţi, autoîntitulaţi sau recunoscuţi de către ţigani. Regele Cioabă, bunăoară. S-a arătat foarte supărat pe cei care practică căsătoria la nici 11 ani, dar s-a stropşit şi la ziarişti. Cum că să nu publice aşa de frecvent asemenea lucruri, pentru că loveşte în imaginea etniei. Să nu izbucniţi în rîs! Pentru că, realmente, e de plîns. Retorica inutilităţii s-a extins şi la alte categorii de  – cum să le spun? – neavenito-nepricepuţi.

După ce tatăl-preşedinte s-a prins în jocul lor şi s-a pupat cu bulibaşa fărădelegilor, îngăduind transfer de bijuterii pe scenă deschisă, fiica-Eba scuipă în ciorba celor care, prin merite şi luptă acerbă se străduie să ajungă în foruri de decizie. Şi propune, nici mai mult, nici mai puţin, ca partidele să facă locuri eligibile pentru ţigani. Un fel de trecute zvîcniri, cu locuri la facultăţi, fără concurs,  pentru miliţieni merituoşi şi ca noaptea de proşti.

Organizaţiile sînt bune, banii care vin pentru susţinerea iniţiativelor rrome – de asemenea, aliniindu-se la viaţa de partid şi cîştigîndu-şi încrederea unei părţi a alegătorilor şi ei pot accede, cinstit, fără pile şi aur, la funcţii cît de înalte. Există însă o condiţie: pregătirea, instruirea şi alinierea ţiganilor rromi la cerinţele vieţii secolului XXI. Restul e vorbărie goală, făţărnicie şi bani aruncaţi pe fereastra interesului individual.