Mii de români au participat la Țebea pentru a-l omagia pe eroul național Avram Iancu

Peste 3.000 de oameni au fost prezenţi, duminică, la Serbările Naţionale de la Ţebea, desfăşurate în cimitirul din localitate în memoria eroului naţional Avram Iancu, de la a cărui naştere s-au împlinit anul acesta 200 de ani.Manifestările comemorative au început duminică dimineaţa la biserica din cimitirul de la Ţebea, cu Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de înalţi ierarhi bisericeşti, urmată de o slujbă de pomenire a lui Avram Iancu şi depunerea de coroane de flori la mormântul acestuia.

„Avram Iancu a dorit şi a luptat jertfelnic pentru fericirea celor mulţi. Motiv pentru care şi este considerat erou naţional şi el trebuie să fie model vrednic de urmat, nu doar pentru conducători, aşa cum am crede noi, ci pentru fiecare dintre români. În curgerea acestui an au fost aleşi şi încă se vor mai alege conducătorii ţării. Pentru a avea conducători buni, aşa cum ne dorim cu toţii, întreg poporul român să cerem cu stăruinţă ajutorul lui Dumnezeu. Pentru ca aleşii să fie dăruiţi cu înţelepciune şi luminare a minţii, să fie iubitori de patrie şi neam, precum Iancu, şi mai ales să fie jertfitori pentru a contribui substanţial la binele comun şi pentru a aduce un strop de fericire în viaţa vremelnică a celor mulţi. Pentru ca răsplata lor să fie dobândirea fericirii celei adevărate în împărăţia lui Dumnezeu. Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam eroului nostru naţional, Avram Iancu!”, a spus, în cuvântul său, episcopul Devei şi Hunedoarei, PS Nestor.

La manifestări au fost prezenţi parlamentari, lideri politici, reprezentanţi ai instituţiilor administrative ale statului din judeţul Hunedoara şi cele învecinate, delegaţi ai partidelor politice şi instituţiilor deconcentrate ale statului.

La finalul depunerii coroanelor de flori a avut loc o defilare a gărzii de onoare, iar de la ora 14,30 pe scena în aer liber de la Ţebea vor urca nume importante ale folclorului românesc, într-un spectacolul organizat de Consiliul Judeţean Hunedoara prin Centrul de Cultură şi Artă.

Alături de celelalte figuri importante ale paşoptismului, Avram Iancu a promovat valorile şi idealurile europene care au stat la baza României moderne de astăzi, stat membru important al Uniunii Europene şi al NATO, a transmis preşedintele Klaus Iohannis duminică, în mesajul cu prilejul Serbărilor Naţionale Ţebea 2024.

Mesajul preşedintelui a fost prezentat de către Mihai Şomordolea, consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale – Secretariat CSAT.

„Îl omagiem astăzi, cu emoţie, pe Avram Iancu, una dintre cele mai proeminente figuri ale spiritului revoluţionar paşoptist şi un simbol al luptei pentru emanciparea naţională şi socială. Alături de celelalte figuri importante ale paşoptismului, precum Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu sau George Bariţiu, Avram Iancu a promovat valorile şi idealurile europene, care au stat la baza României moderne de astăzi, stat membru important al Uniunii Europene şi al NATO. Spiritul ‘Crăişorului Munţilor’ a dăinuit peste timp şi continuă să inspire prin forţa, tenacitatea şi nobleţea idealurilor care au făcut din Avram Iancu cel mai mare erou naţional al românilor din Transilvania”, a afirmat şeful statului în mesajul său.

El a adăugat că încărcătura simbolică a sărbătorii de duminică de la Ţebea este una specială în acest an proclamat „Anul Avram Iancu”, la două secole de la naşterea sa.

„Demn de statura istorică a înaintaşului său Horea, Avram Iancu a fost un lider desăvârşit, care a inspirat şi a motivat mii de oameni prin devotamentul său pentru o cauză dreaptă, prin perseverenţa şi prin puterea sa de sacrificiu. Avram Iancu a militat întotdeauna pentru solidaritate, dialog şi înţelegere reciprocă, văzute nu doar ca mijloace de dobândire a libertăţii, ci şi ca resorturi menite să contribuie la promovarea conştiinţei naţionale şi la dezvoltarea statului român. Românii sunt urmaşii şi beneficiarii sacrificiului şi ai eforturilor neîncetate ale lui Avram Iancu şi ale camarazilor săi pentru marile idealuri ale vremii – dreptate socială, egalitate în drepturi, libertate şi independenţă economică”, a menţionat Iohannis.

Acesta a mai spus că este îmbucurătoare şi emoţionantă prezenţa numeroasă a celor care s-au reunit la Gorunul lui Horea pentru a-l cinsti.

„Sunt încrezător că, atât timp cât ne cinstim eroii şi continuăm să ducem mai departe moştenirea lor, avem un viitor prosper în faţă, într-o Românie puternică, modernă şi democratică, parte a marii familii europene”, a conchis preşedintele Iohannis.

Avram Iancu s-a născut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, într-o familie de moţi înstăriţi. De profesie avocat, Avram Iancu a jucat un rol important în Revoluţia de la 1848 din Transilvania. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi de mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora şi-a câştigat o mare popularitate.

Avram Iancu s-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872 la Baia de Criş şi a fost îngropat la Ţebea, lângă Gorunul lui Horea.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut