Mihai Românul din Florești și Budai Nagy Antal

Se reactivează astăzi o pagină de istorie transilvăneană, ilustrativă pentru dimensiunile conviețuirii interetnice prin înființarea unui muzeu la Florești, județul Cluj. Muzeul se înființează în cadrul Planului Național de Reziliență și Redresare (cap. IV/2) și se intitulează „Muzeul identității și conflictelor transilvane”, o formulare pe cât de perversă, pe atât de cinică. În primul rând, se bat cap în cap ambivalențele conținutului „doctrinar” al muzeului: pe de o parte este vorba de istoria etniilor care au conviețuit în acest spațiu, pe de altă parte, acesta ar fi muzeul conflictelor transilvănene.

În al doilea rând, locul de înființare al acestui muzeu este celebra comună Florești, al cărei consiliu local a votat alocarea unui teren pentru acest scop (mai degrabă s-ar frământa colegialii consilieri ai primăriei și primarul din Florești să descongestioneze traficul național și internațional strangulat în această comună și să gândescă aerisirea locuințelor îndesate în spațiul comunei, care după unii sunt și prost executate).

În al treilea rând, spre știința consiliului și a inițiatorilor muzeului, ar trebui să se afle că această localitate este un spațiu al conviețuirii și nu al conflictelor. Mihai Românul din Florești a reprezentat iobăgimea românească în răscoala din 1437, fiind unul din căpitanii răscoalei conduse de maghiarul Nagy Antal din Buda. Prin urmare, a fost o „frățietate” de arme româno-maghiară. Este vorba, așadar, despre o contradicție în termeni și în … referințe. De aceea, inițiatorii muzeului trebuie să se hotărască și să decidă dacă muzeul este al identităților etnice din Transilvania care au conviețuit de-a lungul istoriei, sau dacă același muzeu este al conflictelor istorice insurmontabile și definitive.

În al patrulea rând, este greu de învățat lecția europeană a discursului public privind conflictele. Să luăm exemplul Germaniei și Franței, ale căror manuale de istorie nu exhibă public zonele conflictuale sau războaiele de odinioară pentru a nu reactiva adversitățile multiseculare franco-germane. La fel, se poate inventaria istoria conflictelor româno-maghiare din Transilvania și se va constata că ele reprezintă doar câteva secvențe nesemnificative pentru istoria comună multiseculară, dar … paralelă a românilor și maghiarilor din Transilvania (paralelele coexistă, dar nu se întâlnesc niciodată). Prin urmare, este irelevantă în economia milenară istoria conflictelor transilvănene, deși unora le place ca ele să fie exhibate spre folosul meschin electoralist al unor români și maghiari. Pe de altă parte, europenismul guvernanților (alde Ghinea) și al celorlalți miniștri total nepregătiți și descentrați în ale culturii și cunoașterii minimale, este unul facil și învățat pe apucate la celebrissima SNSPA, adică fosta Academie „Ștefan Gheorghiu”.

În al cincilea rând, inițiatorii acestui proiect de la Muzeul Național al Transilvaniei ar trebui să-și arate „vredniciile” în propria unitate, prin modernizarea expozițiilor de bază, prin expoziții temporare relevante și atractive, prin proiecte educaționale specifice muzeului, înainte de a descinde în aglomeratul Florești. Mai pe scurt, să fie autentici și competitivi și nu doar pohtitori superficiali ai …. rezilienței.

DORU RADOSAV