Miercurea bicicliștilor

În organizarea Clubului de Cicloturism Napoca (CCN), miercuri, 8 august, se va desfășura o nouă ediție a Marşului Bicicliştilor Clujeni.

Traseul anunțat al marșului este: Piaţa Unirii – b-dul Eroilor – Piața Avram Iancu – Piața Baba Novac – str. Avram Iancu – str. Universităţii – Piața Unirii – b-dul Eroilor – Piața Avram Iancu – Calea Dorobanţilor – str. P. Sandor – b-dul 21 Decembrie 1989 – str. Memorandumului – Calea Moţilor – str. G. Coşbuc – aleea Stadion – str. Uzinei Electrice – pista biciclete mal Someș – Parcul Rozelor – parcare Sun – giratoriu Cora – b-dul 1 Decembrie 1918 – str. G. Garibaldi – parcul central „S. Bărnuţiu” – str. Emil Isac – str. P. Maior – Piața Lucian Blaga – str. Napoca – Piața Unirii.

Potrivit organizatorilor, acest marș – pe lângă că este o nouă ocazie de a reaminti autorităţilor locale nevoia promovării utilizării bicicletei că o componentă esenţială a mobilităţii urbane durabile şi alternativă viabilă la transportul automobilistic – este legat şi de faptul că Primăria „tergiversează rezolvarea gravelor carențe de semnalizare rutieră ale infrastructurilor pentru biciclete, iar multe promisiuni probiciclistice au rămas în continuare doar pe hârtie”.

Întâlnirea participanților va fi în Piaţa Unirii, la ora 18:00. Marşul va dura circa o oră şi jumătate. Ca de obicei, sunt invitați toți bicicliștii clujeni.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.