Microbuze electrice noi pentru elevii clujeni

Consiliul Județean Cluj a semnat contractul de finanțare a proiectului ce vizează achiziționarea a 25 de microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj prin intermediul Programului Administrației Fondului pentru Mediu. 

       Acestea se adaugă celorlalte 34 de astfel de microbuze electrice pentru care forul administrativ județean a obținut deja finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, investiția având o valoare de 36.442.179,20 lei.

 „Este un pas extrem de important pentru modernizarea infrastructurii școlare, dat fiind faptul că prin grija Consiliului Județean 59 de comune vor beneficia de microbuze moderne, prietenoase cu mediul. În acest fel, facilităm accesul la educație și asigurarea unor șanse egale de dezvoltare pentru toți tinerii, inclusiv pentru cei din comunitățile cele mai îndepărtate. În plus, vom contribui, astfel, la reducerea absenteismului și a abandonului școlar”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În valoare de 25.000.000 de lei, proiectul prevede achiziționarea a 25 de microbuze electrice, cu o capacitate de 16+1 locuri, nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic. 

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.