Metodologia și calendarul de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021, în consultare publică

Ministerul Educației și Cercetării a lansat în consultare publică Metodologia și calendarul de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021.

„Principalele noutăți incluse în proiectul de metodologie vizează constituirea formațiunilor de elevi în clasa pregătitoare, precum și soluționarea situațiilor excepționale ale copiilor care nu se încadrează în tranșele de vârstă prevăzute de metodologie. Astfel, constituirea formațiunilor de elevi se face după finalizarea procesului de înscriere, conform calendarului, în baza unei proceduri elaborate la nivelul unității de învățământ și aprobate de Consiliul de administrație, procedură care să asigure transparență, echitate, nondiscriminare și incluziune. De asemenea, situațiile excepționale ale copiilor care nu se încadrează în tranșele de vârstă prevăzute de metodologie vor fi analizate și soluționate de Comisiile județene/ Comisia municipiului București, în baza unor proceduri proprii” – informează MEC.

Propunerile, observațiile și sugestiile pe marginea proiectului de metodologie pot fi trimise pe adresa de e-mail: inscriere.inv.primar@edu.gov.ro, până în data de 14 februarie.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.