Mesaj alarmant din partea eurodeputatului Lambert van Nistelrooij: Vor fi voci care vor spune: Dacă România nu e capabilă să acceseze fonduri, de ce să le mai dăm?

Eurodeputatul Lambert van Nistelrooij face parte din delegaţia Comisiei pentru Dezvoltare Regională (REGI) din cadrul Parlamentului European, care a vizitat în aceste zile municipiul Cluj-Napoca. Lambert van Nistelrooij se află la al treilea mandat în Parlamentul European, activând în Grupul Popularilor Europeni. Într-un interviu acordat în exclusivitate ziarului Făclia, în contextual vizitei sale la Cluj-Napoca, Lambert van Nistelrooij vorbeşte despre măsurile pe care România trebuie să le ia pentru a creşte rata de absorbţie a fondurilor UE. Totodată, europarlamentarul avertizează că, în cazul în care ţara noastră nu va lua măsuri urgente pentru eficientizarea absorbţiei, vor fi repercusiuni în viitor.

Rep: Domnul europarlamentar Lambert van Nistelrooij, faceţi parte din delegaţia de oficiali europeni care vizitează în aceste zile municipiul Cluj-Napoca. De ce aţi ales această zonă şi care este scopul vizitei?
Lambert van Nistelrooij: Suntem aici într-o vizită de lucru la invitaţia domnului eurodeputat Daniel Buda pentru a vedea cum sunt cheltuiţi banii europeni în zona Clujului şi a regiunii. Clujul este unul dintre oraşele care reprezintă un exemplu bun în acest sens. Se poate vedea acest lucru în clădirea Casinoului, în Parcul Central, în sectorul de transport public local, dar şi în alte părţi din oraş.
Rep: În 2010 aţi fost şeful unei delegaţii a Parlamentului European, care a vizitat judeţele Timiş, Arad şi Giurgiu. În ce măsură România a reuşit de atunci şi până acum să înveţe lecţia politicii de coeziune?
Lambert van Nistelrooij: Am mai fost de trei ori şi la Cluj şi ştiu că este unul dintre cele mai active oraşe. În prezent există o discuţie cu privire la faptul că banii alocaţi pentru 2014, 2015, 2016 şi 2017 nu au fost încă folosiţi, Ca exemplu, în ţara din care provin (n.n. Olanda), 90 la sută din bani sunt deja cheltuiţi în proiecte implementate. Aici sunt probleme de ordin administrativ iar eu am venit să dau un imbold de creştere a absorbţiei de fonduri UE. Va trebui să ne mişcăm mai repede, să ajutăm studenţii, să ajutăm companiile şi comunităţile. Ceva lipseşte. Eu cred că România este prea centralizată, iar oraşele au prea mică putere de decizie.
Rep: Care ar fi principalele obstacole pe care România le întâmpină în absorbţia fondurilor europene?
Lambert van Nistelrooij: Programele europene finanţează în proporţie de 80-85 la sută proiectele din România. Deci, cu mai puţini bani din România poţi accesa aceste programe. Eu sunt un mare suporter al ideii de descentralizare. Ca exemplu, susţin descentralizarea responsabilităţilor către universităţi. Aceste instituţii ar trebui să aibă o responsabilitate mai mare decât administraţia centrală. Trebuie să fie determinaţi tinerii din universităţi să rămână în ţară şi să-şi găsească locuri de muncă aici. Ţările care au un sistem descentralizat, precum Germania sau Olanda, se descurcă mult mai bine la capitolul absorbţie de fonduri europene. România are o mare problemă internă din acest punct de vedere şi trebuie s-o rezolve.
Rep: Ce instrumente are Uniunea Europeană pentru înlăturarea acestor obstacole?
Lambert van Nistelrooij: Credem că şi companiile ar putea face mai mult, de aceea parteneriatul public privat ar fi un pas important în această direcţie. Uniunea Europeană sprijină aceste noi modalităţi de cooperare. Ajutăm companiile care îşi asumă riscuri mari cu noi instrumente. Viitorul îl constituie investiţiile de tip public-privat, mult mai mult decât investiţiile publice, aşa cum s-a crezut în trecut.
Rep: Sunteţi autorul raportului legat de investiţii în locuri de muncă şi valorificarea la maximum a absorbţiei fondurilor structurale. Cum ar putea beneficia România de pe urma acestui raport adoptat de Parlamentul European?
Lambert van Nistelrooij: Avem două elemente. O dată, dacă vreţi să sporiţi gradul de accesare a fondurilor europene, ar trebui să vină fiecare regiune cu specificul ei. Unele regiuni sunt perfomante în agricultură, altele în domeniul energiei, iar unele în obţinerea de noi produse şi tehnologii. Viitorul este al specializarii. Ca exemplu, municipiul Cluj-Napoca, oraş cu multe universităţi, multe specializări şi multe creiere, ar putea colabora cu Eindhoven, unde există Philips. Arătaţi la ce sunteţi buni, nu puneţi mânile în buzunar şi spuneţi că este greu. Întotdeauna este greu. Arătaţi-vă calităţile, fiţi curajoşi!
Rep: Cum aţi departaja responsabilităţile între autorităţile de la Bruxelles şi cele din România în ceea ce priveşte proasta absorbţie a fondurilor UE de la noi din ţară?
Lambert van Nistelrooij: Eu sunt membru al EPP Group (Grupul Popularilor Europeni n.n.) şi noi credem în creşterea rolului individului în localitate şi în regiune, nu în capitală. Capitala trebuie să-i ajute pe oamenii de aici, pentru că prea multă putere concentrată la nivel central este un model depăşit. România are nevoie de o schimbare structurală, iar Europa nu este responsabilă de structura internă a României. Dacă nu se vor lua măsuri urgente, vor fi repercusiuni în viitor. Vor fi voci care vor spune că dacă România nu e capabilă să acceseze fonduri, de ce să le mai dăm. Banii vin din contribuţiile plătitorilor de taxe. Vă rog să grăbiţi procesul şi faceţi descentralizarea!
Rep: Ce mesaj transmiteţi României pentru a nu rata exerciţiul financiar 2014-2020?
Lambert van Nistelrooij: Suntem aici să ascultăm şi să înţelegem ce se întâmplă, dar mesajul meu cheie este că politica de coeziune este esenţială pentru solidaritatea europeană. Nu vrem să vedem doar conflicte între ministere şi lupte între regiuni şi centru. Ar trebui să existe o cooperare mult mai bună. Dacă se va mări viteza accesări fondurilor, pot să spun că plec optimist. Dacă nu, am mari îngrijorări.
Interviu realizat de Cosmin PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.