Merkel IV. Şi acum?

Da. CDU – Uniunea Creştin-Democrată, partidul care o are în centru pe Angela Merkel, a obţinut un rezultat aşteptat din punctul de vedere al poziţionării, dar nu din punctul de vedere al procentajului.
Trendul ascendent care se regăseşte la nivelul Uniunii Europene, în urma alegerilor, şi-a anunţat prezenţa, prin scorurile electorale ale die Linke şi AfD, partidele politice care au avut la baza campaniei măsuri „populiste de tip rău”, şi în Bundestag-ul german.
Este exact problema cea mai grea de rezolvat din punct de vedere politic, şi anume crearea unei coaliţii în jurul partidului lui Angela Merkel, o coaliţie suficient de puternică din perspectiva majorităţii, dar şi redusă ca număr de partide, întocmai pentru a nu întâlni probleme de stabilitate în viitor. Dar acest lucru, indiferent de schemele politice pe care partidele le vor pune în joc, în special CDU, pentru a consolida o majoritate puternică şi a-i readuce ce-l de-al patrulea mandat de cancelar Angelei Merkel, nu poate fi garantat, cu atât mai mult cu cât trebuie să luăm în considerare complexitatea mediului politic european, cu bune, cu rele.
Angela Merkel, în urma procentajelor obţinute de partidul ei, începe să fie dorită din ce în ce mai puţin de cetăţenii Germaniei, pe de-o parte pentru că la nivel de societate, realitatea în ceea ce priveşte acceptarea migranţilor nu este prezentată în totalitate, iar pe de altă parte, pentru că ea nu mai prezintă o garanţie pentru viitorul şi potenţialul de dezvoltare al Germaniei.
Menţionez faptul că nici contracandidatul ei, Martin Schulz, nu era o alegere diferită (mai bună sau mai rea), dar din punctul de vedere al puterii pe care unul sau altul o are în mână, mă refer la putere politică asupra întregii Uniuni Europene, Merkel câştigă la acest capitol. Amândoi fac parte din aceeaşi generaţie, dacă e să ne referim la politica europeană. Idealuri străvechi, care intră în capitolul „Europa valorilor” (vezi Juncker) dar care, nemaiputând fi în pas cu dezvoltarea şi ultimele cerinţe, încep să piardă teren în faţa electoratului, în cazul acesta, în faţa celui german.
De cealaltă parte, rezultatele partidelor cu politici „tranşante” ne arată faptul că, la nivelul Uniunii Europene, chiar dacă, la fel ca şi în cazul Olandei sau Franţei, aceste partide nu au obţinut victoria sau poziţii mai înalte, ele devin o opţiune tot mai serioasă în rândul alegătorului.
În ceea ce priveşte procesul de negociere pentru crearea unei coaliţii stabile de guvernare, Social-Democraţii nu vor mai face obiectul unei asemenea discuţii, luând în considerare dificila înfrângere a lui Martin Schulz.
Ar exista o posibilitate de creare a unei coaliţii cu SPD, dar este una pe care Merkel nu o va lua în considerare niciodată, şi anume pierderea poziţiei de cancelar în favoarea lui Martin Schulz, pentru a avea o coaliţie minimă din punctul de vedere al numărului de partide. Ar fi de departe cea mai stabilă din acest punct de vedere – două mari partide, puternice, dar şi hotărâte şi care oferă – de asemenea – încredere, încă, în rândul cetăţenilor. Dar nu cred că acest lucru se va întâmpla.
Sunt convins că Angela Merkel va primi validarea pentru un nou mandat, cel cu numărul IV. Dar nu va fi un mandat uşor, fiind un mandat care deja a început, ca şi în cazul preşedintelui Trump, în luna ianuarie, cu proteste şi neîncredere.
Din punct de vedere al relaţiilor externe, a celor transatlantice, odată cu plecarea lui Juncker, Merkel va lua frâiele Uniunii Europene, ducând-o aşadar spre „Europa intereselor” mai mult decât cea a valorilor europene.
Dacă animozitatea dintre Merkel şi Trump se va menţine, nu va fi un lucru benefic nici pentru Statele Unite, dar nici pentru Uniunea Europeană, cu atât mai mult cu cât ne va afecta şi pe noi ca stat, în jocul acesta politic cu „băieţii mari”.
Era de aşteptat într-adevăr, dar această poveste politică începe să devină ca o ciorbă reîncălzită, pe care nu foarte mulţi oameni o mai pot digera fără să îi deranjeze la stomac…
Vlad ZUBAC