Menuţ Maximinian – „Noduri în haos”

O conştiinţă trează, o veghe neîntreruptă ce vrea să descifreze contururi în haosul existenţial, ce se încăpăţînează să fixeze în ordinea lumii pilaştrii felului nostru de a fi ca neam. Acesta este mesajul volumului de versuri „Noduri în haos” al poetului Menuţ Maximinian, apărut la Editura Eurobit – Timişoara, 2012. Structurat tematic pe şase părţi, sub generice care confirmă convingerea nemuririi ca predestinare a neamului românesc, volumul realizează un veritabil tablou monografic al vieţii româneşti cu datele geografice, etnografice şi spirituale ce tuşează profilul românului.

Prima parte intitulată „Pe-o geană de nemurire” argumentează poetic înveşnicirea întru iubirea de patrie a neamului nostru, amestec de lut/ Cu inimă de român crescuţi din ţărână, fremătînd de aur, hrăniţi cu flacăra Unirii, generînd istorie şi păşind în veşnicie”, „Cu soarele lucind la Soarele Dreptăţii” (pg.7). În glia politică, „Ţăranii sapă în nemurire”, cetăţi străvechi se-nscriu pe „Calea Raiului”, chezăşie a sufletului pădurii întrupat în omul meleagurilor noastre (pg.9). Într-un asemenea areal, viaţa îşi măsoară prezenţa în paşi simpli, îşi îmbracă misterul în firesc, cotidianul primeşte semnul absolutului, omul se clădeşte din dorinţe şi renunţări, destinul se ţese din trăiri contradictorii. Între Da şi Nu se intuieşte acel ceva diafan, care face viaţa de nepreţuit: „Sînt un om al generaţiei. şi totuşi…/Visul meu este mereu altul/ Sînt un om liber. şi totuşi…/Mi-e frică de cărări” (pg.16-17). Viaţa pare a se cheltui în mărunţişuri şi surprize, dar gestul capătă sensul ineditului, firea îşi toarce rostul blagoslovită de lumina „deneînceputului” pînă la lumina „denesfîrşitului” (pg.19). Existenţa reverberează în pulsiuni ce-şi marchează paradoxul negaţiei de sine în afirmarea sinelui: „Tăcerea asurzitoare/ Mi-a liniştit inima./ Iarna e iarbă,/ Omătul flori” (pg28).

Martor şi protagonist al unor simple scene de viaţă, poetul le intuieşte substanţa ce-şi urmează fluxul între dat şi indefinit, ca în poemul „Revedere” din partea a III-a intitulată „În zori de viaţă”: „Stau pe o creangă de cer/ Cu o mînă pe stele/ Cu alta pe inimă./ Sfîşiat în două/ Trupul dă ultima lumină” (pg.39). Partea a VI-a intitulată „Răstignit pe cuvinte” adună poeme în care sentimentul religios este împărtăşit cu simplitate, sfială şi pioşenie ca unică dimensiune de comuniune cu dumnezeirea: „Fiii lacrimilor sărută Chipul Sfintei./ Cu capul spre pămînt şi inima spre Cer/ Îşi pun sufletul în palma Mariei,/ Mama cu chip blînd./ La Nicula veacurile devin veşnicie” (pg.67).

Destinul pare a fi o Cruce pe care omul o poartă spre mîntuire spălîndu-şi sufletul în lacrima Domnului, mereu pregătit pentru Jertfă: „Masa de piatră,/ Spălată de heruvimi,/ E gata de Răstignire./ Iisus coboară calm,/ Din înaltul Cerului,/ În potirul omenirii” (pg.85-86). Într-o sugestivă prezentare grafică, completată cu imagini reprezentative, cu o inspirată traducere selectivă a unor poeme în limbile engleză şi franceză, volumul „Noduri în haos” îl reprezintă pe autor în termenii unei distincţii remarcabile, precum se desprinde şi din „opiniile critice” din finalul cărţii.

Ionel ANDRAŞONI