Memoria inimii

Astăzi, Radio România Cluj împlineşte 64 de ani. Este o vârstă pe care, transferând-o metaforic, poate să aparţină unui om stăpân pe uneltele gândirii şi responsabil de faptele sale. Cei care au creat Radio Cluj, adevărata instituţie a Studioului Regional, cu această vechime respectabilă, au avut şi au aplicat vocaţia culturală, au îmbogăţit tezaurul fonotecii, însă, în timp, s-au împuţinat, în chip firesc, dar niciodată cei rămaşi nu s-au îndepărtat sufleteşte de „Casa Radio”, unde şi-au trecut şi petrecut tinereţile în folosul Transilvaniei şi al ţării. Cei plecaţi, tot mai mulţi, într-o aritmetică înfricoşată, au avut şi ei acest dor mândru, special, în inimile lor iubitoare.

Desigur, un bun creştin trebuie să ierte greşeala ce i s-a făcut, în cazul nostru cu voie, şi să se lase cuprins de o amnezie prietenoasă, ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic.

În 15 martie 2014, Radio Cluj a împlinit 60 de ani. Nouă, celor vechi, ni s-a întors spatele, ni s-a trântit uşa, şi am căzut, pur şi simplu, din istoria acestui studio teritorial al Societăţii Române de Radiodifuziune, fiindcă aşa au vrut noii săi conducători, băieţi tineri, cu plinul de sine dând pe afară, ca şi complexele specifice mediocrului ajuns la putere. Gestul lor incalificabil de nepăsare şi dispreţ, de aceea nu poate fi nici uitat, nici iertat. Am profitat de bunăvoinţa arhitectului Ionel Vitoc, care ne-a pus la dispoziţie Salonul Artelor, aparţinând Fundaţiei Culturale „Carpatica” şi, acolo, ne-am întâlnit, redactori şi tehnicieni, colaboratori de-o viaţă, oameni de artă şi cultură, de ştiinţă, celebrităţi nu numai ale cetăţii, dar şi ale lumii. Împreună, noi am izvodit Şcoala Ardeleană Radio! Rodul acestei întâlniri a fost o povestire monografică, scrisă de redactorii şi tehnicienii de la Radio Cluj, împreună cu colaboratorii, carte ce ne-am plătit-o din buzunarul nostru de pensionari. Nu putem să uităm ajutorul bănesc ce l-am primit, cu generozitate şi discreţie, din partea Mitropoliei Clujului, Mureşului şi Sălajului, de la Dumnealui I.P.S. Mitropolitul Andrei Andreicuţ, care a fost prezent la sărbătoarea noastră în străini.

Apoi a apărut şi cartea-document despre Radio Cluj în Revoluţia Română, la fel, pe spezele noastre, cu dragostea ce i-am purtat-o şi i-o purtăm. Fără acele zile din sfârşit de decembrie, în care o mână de oameni au ocupat Radioul aflat în hibernare şi l-au redat Ardealului, cei de-acum n-ar fi avut ce să conducă, şi, din păcate, în ce hal să aducă această instituţie îndrăgită. Radio Cluj, cel căruia i-a întors spatele aproape un milion
de transilvăneni, nemairegăsindu-se în programele sale, sunt o realitate tragică, pentru că aceşti oameni l-au iubit ca pe o parte a fiinţei lor, în respect şi cu dragoste. Nu se pot ignora numele şi faptele celor vechi, oameni onorabili ai cetăţii, ai ţării şi ai lumii, stau mărturie sutele de emisiuni din fonotecă, sutele de cărţi şi zecile de spectacole de teatru, creaţii menite să rămână peste timp. Ce va rămâne în urma acestor băieţi năstruşnici? Va purta ceva numele lor? Poate un cimitir de maşini, o fundătură de stradă. Noi am avut respect nemărginit pentru instituţie, pentru că ne-am respectat meseria şi pe beneficiarii muncii noastre, purtându-ne sufletul la cămaşa albă a orgoliului frumos. Cum se fac, astăzi, chemările pentru tinerii dornici de a fi ziarişti de radio, de Radio Cluj? „Eşti pasionat de radio, vrei să lucrezi cu profesionişti şi cauţi un loc de muncă? Aici ţi-e locul! Te aşteptăm la noi în gaşcă!” (face-book, 26 noiembrie 2017). Fără comentarii!!!

Dacă vrei să ai un trecut, gospodăreşte-ţi, cu grijă, viitorul!

Cornel UDREA