Medicii de familie: „Desconsiderați, neglijați și mințiți” de guvernanți

După un an de pandemie în România, în care au fost zi de zi pe baricade, alături de  pacienții lor, în focare sau împiedicând apariția focarelor, îngrijind pacienții cu afecțiuni acute sau cronice, îngrijind  nou-născuții, gravidele și vârstnicii deopotrivă, medicii de familie declară că se simt în continuare „desconsiderați, neglijați și mințiți” de guvernanți.

„Am transmis semnale de alarmă înainte de declararea pandemiei în România și am continuat pe tot parcursul acesteia: riscurile care există, disfuncționalitățile, nevoile medicilor pentru a se proteja și a-și  proteja pacienții. Am intervenit atunci când erau luate măsuri aberante și fără nici un folos pentru sistemul sanitar, care creșteau riscul de infectare a populației (folosirea cardului de asigurat, avizele epidemiologice la început de an,  adeverințele pentru sport etc). Am adus amendamente la reglementări legislative făcute cu superficialitate, parcă anume să pună în încurcătură populația. Am monitorizat pacienții suspecți sau infectați cu SARS-CoV 2 la domiciliu, am făcut și facem în continuare programări pentru vaccinarea împotriva COVID-19, chiar dacă putem face asta doar noaptea, pentru că doar atunci ai șanse să găsești locuri libere pentru pacienții care au boli și nu fac parte din categorii privilegiate cu acces direct  pentru programarea la vaccinare. Noi suntem medicii oamenilor de rând, care nu beneficiază de regim special. Care este rezultatul unui an de luptă cu virusul ucigaș, dar și cu autoritățile cu ochelari de cal? Sute de victime între medicii de familie și membrii familiilor lor, personal medical și nemedical din cabinetele de medicină de familie epuizat de muncă și luptă, dezamăgit de lipsa de interes a autorităților” – arată Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF).

Potrivit acesteia, medicii de familie nu au beneficiat de resurse suplimentare pentru procurarea materialelor de protecție, nici chiar cei care  munceau în plin focar, nu au beneficiat nici de stimulent de risc, „pentru că, atunci când au redactat documentul, guvernanților «le-a scăpat din vedere» categoria aceasta și nici nu au corectat până în prezent această eroare”.

„Avem o ordonanță pentru monitorizarea pacienților COVID-19 utilă doar pentru a pedepsi medicii, care și ea așteaptă sa fie corectată. Mai mult, a trecut o lună de la începerea campaniei de vaccinare și încă nu există contractele pentru cei care fac programări la vaccinare.  În 14.12.2020, am transmis în spațiul public un «Apel către decidenți». Am reiterat problemele cu care ne confruntăm, disfuncționalitățile și inechitățile din sistem. Nu s-a produs nici o schimbare în atitudine. Suntem în continuare desconsiderați, neglijați și mințiți” – spun medicii de familie.

În fața „celui de-al treilea val al pandemiei”, pentru „prevenirea unei noi catastrofe”, medicii de familie solicită „luarea măsurilor cu adevărat necesare pentru asigurarea funcționării sistemului sanitar și eliminarea celor luate din necunoașterea acestui sistem”. De asemeni, solicită: asigurarea de materiale de protecție pentru cabinetele medicilor de familie; corectarea „discriminării realizate prin neacordarea stimulentului de risc medicilor de familie”; asigurarea funcționării ambulatoriilor de specialitate și a secțiilor de spital pentru pacienți non-COVID; contracte încheiate la timp și „redactate în spiritul încrederii reciproce, bazate pe modul real de desfășurare a  activităților și în folosul pacienților”; consultări periodice între autorități și medicii de familie.

„Respectarea promisiunilor din campania electorală, cuprinse și în programul de guvernare, reprezintă o obligație  morală pentru orice conducător și în special pentru cei ai sistemului de sănătate. Ocuparea unor astfel de funcții presupune eforturi pentru binele tuturor, pacienți și profesioniști, deopotrivă, precum și cunoașterea importanței  fiecărei specialități medicale în funcționarea optimă a sistemului sanitar” – arată SNMF, adăugând că întreaga populație are nevoie de  medicii de familie și se bazează pe aceștia.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut