Medicii clujeni de familie și cei din clinici renunță la grevă

Medicii clujeni de familie și cei de specialitate din ambulator renunță la proteste și continuă să lucreze în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Această decizie s-a luat în urma rezultatelor obținute de medici în negocierile cu reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Astfel, reprezentații Colegiului Medicilor din România au avut ieri iarăși o rundă de consultări cu reprezentanții CNAS. „A fost o dezbatere generală la nivelul Casei. Factorii de decizie au reușit să facă rost de fonduri pentru șase luni, vor fi asigurate fondurile până în 30 iunie. Au ținut cont de toate propunerile noastre. Probabil dacă promisiunile sunt corecte, nu vor mai fi blocaje în sistem.”, a declarat pentru ziarul „Făclia” președinta Asociației Medicilor de Familie din Cluj, dr. Emiliana Costiug. Referitor la proteste, reprezentanta medicilor de familie clujeni a spus că medicii își păstrează energia pentru situația în care va fi nevoie, mai cu seamă că în această perioadă este nevoie de medici în cabinete, fiind perioada încărcată cu viroze și alte boli de sezon.

Reamintim faptul că, joia trecută, la Cluj peste 150 de medici clujeni de familie și de specialitate din clinici au protestat în fața Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Cluj. Medicii au protestat din cauza mai multor măsuri anunțate de CNAS precum: scăderea finanțării în asistența medicală primară și secundară cu 30-40%, includerea unor clauze abuzive de validare a serviciilor ca o condiție de plată, penalizarea medicilor de familie cu liste mari de pacienți în contextul deficitului mare de medici, imposibilitatea de prelungire a programului de consultații, adaptat nevoilor de îngrijire medicală a populației.

Tia Sîrca

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut