Mediaşul – pregătit pentru ÎNTÎLNIREA ANUALĂ A SAŞILOR

mediasÎn fiecare an, în prima sîmbătă după 15 septembrie, are loc Întîlnirea anuală a saşilor din Ardeal. Mulţi ani, acest eveniment s-a desfăşurat doar la Biertan, dar s-a decis să se renunţe la această tradiţie organizatorică şi să se aleagă şi alte localităţi transilvănene, unde încă mai locuiesc cîţiva saşi. Aşa că, în 2015, sorţii pentru alegerea locului manifestăii au decis în favoarea oraşului Mediaş. Astfel, la 19 septembrie, aici va avea loc reîntîlnirea săsească transilvăneană sub motto-ul: ”Şoala – ieri, azi şi mîine”.

Deşi, după 1990, mulţi conaţionali au plecat să locuiască în Germania, ei se întorc anual să-şi viziteze locurile natale, pentru că doresc să se bucure de revedere, de dans, muzică, expozitii şi parada costumelor populare, de mîncare tradiţională şi antren tipic local. Negreşit că parada portului popular constituie principalul punct de atracţie al manifestărilor, alături de dansurile tradiţionale săseşti.

Municipiul Mediaş este aşezat în bazinul mijlociu al rîului Tîrnava Mare şi are o vechime de peste 7 secole, fiind menţionat pentru prima dată într-un document istoric în anul 1267, fiind astfel unul din cele mai vechi oraşe ale României. Este un oraş pitoresc, în care se simte îmbinarea dintre vechi şi nou, cu o alternanţă de stiluri arhitectonice, de la gotic la cel renascentist şi neoclasic, la baroc şi secession (Jugendstil). “Civitas Mediensis” şi-a conservat trecutul istoric în 17 turnuri şi bastioane, ziduri multiseculare înalte de peste şapte metri, trei porţi principale şi patru secundare de acces în vechea cetate. Biserica fortificată Sfînta Margareta deţine un ansamblu valoros de picturi murale gotice, iar turnul are un ceas care indică fazele lunii; este important pentru că aici a fost închis domnitorul Ţării Româneşti, Vlad Ţepeş, în anul 1476, în urma unui conflict cu regele Ungariei, Matei Corvin. Centrul istoric al oraşului Mediaş apare ca un muzeu în aer liber. Monumentele medievale din piaţa castelului sînt unice în Transilvania, iar printre obiectivele turisticeîn totalitate menţionez: Turnul Croitorilor, Turnul Trompeţilor, Turnul Clopotelor, Casa Schuller, Turnul Forkesch, Turnul Pietrarilor, Turnul Fierarilor.

Întîlnirea, ce poate fi considerată un veritabil festival săsesc, pentru că adună un număr impresionant de saşi, atît din România cît şi din străinătate, printre care şi mulţi alţi turişti, la care se alătură, şi în anul acesta, un grup de participanţi de la Forumul Democrat German – Filiala Cluj-Napoca, este subliniată prin întregul eveniment inedit, programat în anul acesta la Mediaş.

Dr. Liana Monica Deac

FDGCj

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.