Mărturisitori ai credinței: Pr. prof. Tertulian Langa

„Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința. Isus Hristos, ieri și azi și în veci, este același” (Evr. 13, 6-8).

Anul 2023, la 75 de ani de la confiscarea, de către regimul comunist, a dreptului de a exista al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, este an de comemorare și rememorare. În 1948 acestei Biserici i s-a confiscat tot, dar nu trecutul, puterea de a înfrunta decenii de prigoană și, mai ales, nu i s-a confiscat credința. Între mărturisitorii acestei credințe în unire cu Roma, la loc de cinste se află un preot al lui Cristos, dârz, arzând de iubire pentru Dumnezeu și semeni: Pr. prof. Tertulian Langa, de la a cărui trecere la Cer, la 30 iulie 2023 se împlinesc 10 ani.

Pr. Cristian Langa, despre tatăl său, Pr. Tertulian: „S-a născut la 26 octombrie 1922 la Târgu Mureș. Este fiul lui Tertulian Langa și al Elisabetei Nicola. Tatăl, originar din Făgăraș (Șercaia), și-a făcut liceul și teologia la Blaj. Mama, originară din Sibiu, descendentă directă din Horia (din fiul Luca al lui Nicola Ursu, stabilit la Măierii Sibiului), a făcut liceul la Surorile Ursuline din Sibiu. Odată cu ocuparea Ardealului, împreună cu părinții care se stabiliseră la Târgu Mureș, se refugiază la Sibiu, unde urmează Liceul «Gh. Lazăr» (1940).

Hotărăște să-și continue studiile la București. Se înscrie la Drept, Filosofie și Litere. După licență, se înscrie la doctorat, pe care, după eliberarea din închisoare, nu i se va permite să-l încheie. A avut parte de mari personalități printre profesori: pe Ion Petrovici și pe Mircea Florian la Filosofie, pe Istrate Micescu la Drept, pe Tudor Vianu, Nicolae Cartojan, Dumitru Caracostea, Alexandru Rosetti și pe italienistul Alexandru Marcu, la Filologie. A funcționat o vreme ca bibliotecar și asistent la catedra profesorului G. G. Antonescu de la Pedagogie, în București. Între timp (1944-1948) urmează cursuri de Teologie și Filosofie creștină la București și la Blaj, printre alții cu monseniorul Vladimir Ghika, pr. Tit-Liviu Chinezu și  pr. prof. Ioan Miclea.

Un contact deosebit a fost cel cu monseniorul Vladimir Ghika, pe care, timp de 7 ani, l-a avut duhovnic. Spre întâlnirea cu el a fost pregătit de episcopul Ioan Suciu, care anual mergea la Târgu Mureș pentru a ține exerciții spirituale.

La 11 ianuarie 1948 se căsătorește cu Doina Ana Ștefan, studentă la Arte Plastice – Artă Decorativă și la Litere, cununia fiind oficiată de mons. Vladimir Ghika și de (viitorul episcop martir) Tit-Liviu Chinezu, la București. Trei luni mai târziu, la 23 aprilie 1948, este arestat și condamnat, pentru crima de uneltire împotriva ordinii sociale de stat, la 20 ani muncă silnică. Iese din închisoare după mai bine de 16 ani, la 26 iunie 1964, după ce a cunoscut penitenciarele și lagărele de muncă ale regimului comunist de la Malmaison, Ministerul de Interne, Văcărești, Jilava, Pitești, Gherla, Aiud, Lugoj, Galați, Salcia-Grădina (Balta Brăilei). În octombrie 1948 (la trei luni după arestare) se naște fiica Maria Manuela, iar după ieșirea din închisoare se nasc Cristian Maria Vladimir (1965) și Emanuel Marian Iosif (1967).

După eliberarea din 1964 va fi succesiv șomer, hamal, muncitor necalificat, muncitor terasier, magazioner de șantier, contabil de materiale, traducător (franceză, italiană, engleză, spaniolă, maghiară), dactilograf, documentarist, psiholog industrial, a înființat primul laborator din Cluj de psihologie industrială și ergonomie, membru al Asociației internaționale de psihologie (Bruxelles), cercetător științific psihosociolog (ICP- Cluj).

Este hirotonit preot greco-catolic în clandestinitate de către Episcopul Ioan Dragomir, la 20 decembrie 1964, având ca motto și program de viață: Eu și casa mea vom sluji Domnului (Iosua 24,15). În tot timpul de slujire în „catacombă” (anii interdicției Bisericii Române Unite) a vizitat neostenit bolnavii, a fost duhovnic și a format generații întregi de tineri și copii, de viitori preoți, a contribuit la păstrarea și formarea conștiinței românești și greco-catolice, cu meditații, reculegeri, exerciții spirituale, cuvântări ecumenice; L-a slujit neprecupețit și devotat pe Domnul în mica Biserică a Casei prin Taina Căsătoriei, în dăruire reciprocă alături de soția Doina, timp de 65 ani, bucurându-se de un fiu preot, Cristian, de un ginere preot, Anton Goția, de trei copii, șase nepoți (dintre care unul preot) și doi strănepoți, o fată și un băiat, fată al cărei soț va deveni și el preot peste două săptămâni. Sămânța căzută în pământul bun…

Succesiv va avea și funcții de răspundere în cadrul eparhiei de Cluj, vicar general și ordinarius al Eparhiei de Cluj-Gherla, profesor de teologie în clandestinitate, iar după 1989 vicar general eparhial, profesor în corpul didactic al Institutului Teologic „Sfântul Ioan Evanghelistul”, conferențiar universitar și decan al Facultății de Teologie Greco-catolică din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, participând activ la procesul de reconstrucție al Bisericii și, alături de ÎPS George Guțiu, pune și piatra de temelie a actualei catedrale greco-catolice în construcție, a Martirilor și Mărturisitorilor secolului al XX-lea. A avut și rolul de emisar al Bisericii Române Unite la Parlamentul Europei, Sfântul Scaun, Viena, Paris, Madrid. Retras din activitatea oficială a curiei în 1997, rămâne să asigure o slujire liturgică în public doar la catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj, până în anul 2009, continuând să se manifeste ca scriitor bisericesc, conferențiar și orator de catedrală.

A celebrat zilnic sf. Liturghie acasă, în capela înființată încă din anii clandestinității, până aproximativ în iarna anului 2011, când boala l-a împiedicat și l-a constrâns de multe ori la pat, dar în fiecare zi de ușoară ameliorare căuta să nu piardă celebrarea Jertfei euharistice. Imposibilitatea deplasării și dificultățile tot mai accentuate în păstrarea echilibrului, agravarea, complicațiile și diversificarea bolilor, cu manifestarea multor sechele din anii de închisoare, au culminat cu internarea timp de mai multe luni de zile și încheierea slujirii în Biserica luptătoare în dimineața zilei de 30 iulie, pentru a se uni rândurilor Bisericii triumfătoare și mijlocitoare”.

V.S.