Mărturisitori ai credinței: Episcopul Ioan Chertes

Între chipurile de martiri și mărturisitori a căror pomenire Biserica Română Unită o face cu reverență, acum, la 75 de ani de la desființarea abuzivă, prin lege, a acestei Biserici de către regimul comunist, se distinge cel al unui Ierarh blând, fost profesor de Teologie la Cluj, Episcopul Ioan Chertes, student eminent la Roma și colaborator apropiat al Episcopului Iuliu Hossu (acum fericit martir).

Teolog erudit, suflet ales, de mare profunzime spirituală, preotul Ioan Chertes a fost consacrat în clandestinitate, la 24/25 decembrie 1949, în domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Căldărușani. Astfel, tânărul canonic atunci, din Eparhia de Cluj-Gherla, și-a asumat misiunea episcopală cu conștiința chemării la suferință pentru credință pe care Isus i-o adresa, petrecând apoi ani îndelungați în detenție – peste 14 ani – care nu l-au lăsat fără urmări, a fost suferind și în ultima parte a vieții.

În volumul „File din istoria Eparhiei de Cluj-Gherla” (2017), pe care Episcopul Florentin Crihălmeanu (1959-2021) l-a dedicat predecesorilor săi pe tronul arhieresc, este prezentat și Episcopul Ioan Chertes care, deși nu a avut o numire din partea Romei ca Episcop auxiliar al Eparhiei de Cluj-Gherla (în condițiile timpului a primit din partea Sfântului Scaun numirea de Episcop titular de Cantano), el rămas fidel Episcopului Iuliu Hossu care l-a dorit ca auxiliar, apoi, după 1970, pentru o perioadă a administrat în clandestinitate această Eparhie.

Episcopul Ioan Chertes s-a născut la 10 septembrie 1911, în comuna Sărățel, județul Bistrița-Năsăud. A rămas orfan de mic, tatăl său murind în Primul Război Mondial. Școala elementară a făcut-o la Sărățel, iar studiile secundare, între 1922-1923, la Liceul grăniceresc din Năsăud. Între 1923-1929, a urmat clasele II-VII la Liceul „Petru Maior” din Gherla, pe care l-a încheiat promovând examenul de bacalaureat. După absolvirea liceului, timp de un an a fost pedagog la Liceul „Petru Maior” din Gherla și student la secția „fără frecvență” a Facultății de Drept din cadrul Universității din Cluj. În 1930 a fost primit în clerul tânăr al Eparhiei de Gherla și, apoi, trimis de către Episcopul Iuliu Hossu la studii la Roma, la Institutul De Propaganda Fide. În 1932 a obținut titlul de doctor în filosofie, iar în 1938 titlul de doctor în teologie.

A fost hirotonit preot la Roma, în 21 decembrie 1935. Reîntors la Cluj, a fost numit secretar episcopal (1939-1940), apoi profesor de teologie la Academia de Teologie Română Unită (1940-1948). În anul 1942 a fost numit director al Internatului de băieți. La Sărbătoarea Învierii Domnului, în 1947 a fost numit canonic al Capitlului eparhial și la 10 octombrie 1948, pro-vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla.

La 28/29 octombrie 1948 au fost arestați toți Episcopii greco-catolici. În aceeași zi a fost arestat de Securitate, la Cluj, și dus la Mănăstirea Neamț, și canonicul Ioan Chertes. În februarie 1949, împreună cu Episcopii de la Dragoslavele, a fost transferat la Mănăstirea Căldărușani de lângă București.

A fost numit episcop de către Pontiful Roman la 21 noiembrie 1949. În Sărbătoarea Nașterii Domnului, 24/25 decembrie 1949, aflat în detenție la Căldărușani, canonicul Ioan Chertes a fost consacrat Episcop titular de Cantano, prin punerea mâinilor Episcopului Valeriu Traian Frențiu de Oradea Mare, asistat de Episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu și Episcopul de Lugoj, Ioan Bălan, toți trei, în prezent, Fericiți episcopi martiri.

În perioada 1950-1955, grupul de la Căldărușani s-a aflat în detenție la penitenciarul din Sighetu-Marmației. În aprilie 1955, Episcopul Ioan Chertes a fost readus la Securitatea din Cluj, iar la 30 iulie 1955 a fost eliberat, după 6 ani de detenție, fără a fi fost judecat. După eliberarea din închisoare s-a stabilit în comuna Chiraleș, județul Bistrița-Năsăud (unde locuia sora sa, Ana).

A fost arestat din nou la 15 august 1956, fiind învinuit pe nedrept de „instigare publică” (ca urmare a Sfintei Liturghii celebrată public în 12 august, în fața bisericii Piariștilor din Cluj), și anchetat cu duritate la sediul Securității. După 3 ani de detenție în penitenciarul din Gherla este dus în Bărăgan, în Deltă și în alte locuri de detenție (la Stoienești, Salcia, Grind-Periprava, apoi din nou la Gherla, apoi la Luciu-Giurgeni, Strâmba, iarăși la Salcia și în sfârșit, la Ostrov). A fost eliberat în 30 iulie 1964, în baza decretului de grațiere nr. 411/1964 și s-a stabilit la Sărățel, în satul natal, fiind mereu urmărit și hărțuit de agenții Securității. În 25 octombrie 1965 s-a mutat la Năsăud împreună cu familia surorii sale. Între anii 1965-1972 a fost angajatul Întreprinderii de Industrie Locală „Ineul”, în calitatea de contabil. La 30 iunie 1972 a fost pensionat de boală.

Cu toate că s-a retras din activitatea pastorală publică, la 14 martie 1990, Episcopul Ioan Chertes a fost promovat de către Papa Ioan Paul al II-lea, ca Arhiepiscop titular de Cantano, devenind Arhiepiscop emerit al Bisericii Române Unite, în semn de apreciere pentru suferințele îndurate, pentru fidelitatea arătată față de Biserica Catolică și capul ei văzut, Pontiful Roman.

A încetat din viață în 31 ianuarie 1992, la Clinica Medicală Universitară din Cluj-Napoca. Slujba de înmormântare a Episcopului Ioan Chertes s-a celebrat în Piața Libertății din Cluj-Napoca (din cauza nerestituirii locașurilor de cult), la 4 februarie 1992, și a fost oficiată de către Mitropolitul Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Cardinalul Alexandru Todea, împreună cu Nunțiul Apostolic John Bukovski și întregul Cor episcopal greco-catolic. A fost înhumat la Cluj, în cripta călugărilor bazilieni din Cimitirul Mănăștur.

La ceremonia înmormântării, Nunțiul Apostolic, IPS John Bukovski, comunicând mesajul Papei Ioan Paul al II-lea, arăta că Arhiepiscopul emerit Ioan Chertes „a devenit asemenea lui Cristos, Supremul Preot, prin suferință și martiriu. În timpul vieții și-a oferit în tăcere suferința, a fost un prelat care a luptat atât de mult în vremuri grele și a suferit ca să depună mărturia unității Bisericii și integrității credinței”.

V.S.