Mărturiile ultimilor eroi ai atacului asupra Căminului ”Avram Iancu” din 1946: Să curgă sînge de valah!

IMG_2388Ultimii şase supravieţuitori ai atacului din mai 1946 asupra Căminului studenţesc ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca, pus la cale de cercuri comunist-revizioniste, s-au întîlnit ieri pentru a rememora evenimentele de acum 70 de ani. Eroii din noaptea de 28 spre 29 mai au povestit cum comuniştii clujeni, majoritatea de etnie maghiară, au dorit să-i reducă la tăcere pe studenţii români pentru că erau consideraţi principalii apărători ai democraţiei româneşti şi a valorilor naţionale.

Profesorul Augustin Pop, în vîrstă de 90 de ani, este unul dintre cei care în urmă cu 70 de ani a trebuit să facă faţă furiei şi urii dezlănţuite asupra studenţilor cazaţi în căminul Avram Iancu. ”În 1946 eram student în anul I la Universitatea ”Regele Ferdinand I” şi, ca student balic, locuiam în dormitorul de 32 de paturi de la parterul Căminului ”Avram Iancu”. În Cluj, după revenirea din refugiul de la Sibiu a Universităţii „Regele Ferdinand I” şi a Institutului de Medicină, precum şi a Facultăţii de Agronomie din refugiul de la Timişoara, lucrurile păreau că intră pe făgaşul normal. Studenţi erau dornici să-i asculte pe dascălii lor şi făceau manifestări frumoase, patriotice, dar şi împotriva acţiunilor revizioniste, care erau foarte stăruitoare, precum şi împotriva comunismului care se instalase în ţară. Manifestăriele studenţilor nu erau pe placul revizioniştilor şi nici a organelor comuniste. Comitetul de conducere a acţiunilor revizioniste era la fabrica Janos Herbak-Dermata. Pentru că nu au reuşit să-i provoace pe studenţii români, au organizat cu acordul acelor organe aşa zise româneşti de partid o mare acţiune în 28 mai 1946. Întîmplător, în acea zi mă întorceam de pe strada Horea şi am trecut prin Piaţa Libertăţii(P-ţa Unirii-n.n). Se rosteau, la megafoane, cuvîntări şi lozinci revanşarde, aţîţătoare, care îi îndemnau pe participanţi să susţină atacul căminului studenţesc, pentru „a da o lecţie studenţilor reacţionari şi huligani”. Aceste îndemnuri alternau cu expresii dure, jignitoare, la adresa studenţilor. Am văzut în centrul pieţei, în faţa Bisericii Sf. Mihail, patru camionete în care erau persoane cu bîte groase de stejar şi cu răngi. Pe la ora 20,15, de la balconul clădirii cu nr. 7, care găzduia sediul Partidului Comunist, în prezent sediul Băncii Naţionale a României, s-a făcut următorul apel: „Acum, prieteni, plecăm!” („Kedves borátok, most megyünk!”). În acel moment marcat de o mare tensiune, întregul dispozitiv a fost ca electrizat şi s-a pus imediat, dar încet, în mişcare, începînd cu eşaloanele din faţă, din latura vecină cu clădirea sediului PCR, urmate de eşaloanele de pe latura din dreapta, dinspre “New-York Grill” (azi Continental). Ritmul de pornire şi de înaintare spre cămin a fost încet, înghesuiala fiind mare, iar unele grupări n-au mai avut loc de postare în apropiere de cămin, ci numai în faţa Universităţii, spre cimitir şi pe strada Avram Iancu, pînă la strada Republicii. Camioanele cu bîte, cu răngi de fier, cu pietre şi cu bidoane cu petrol, ca mijloace de atac, s-au postat cu greu lîngă Librăria Universităţii. Eu am reuşit să mă strecor mai repede prin mulţime şi să merg în cămin să le spun colegilor ce se întîmplă. La un moment dat, de afară a început să se arunce cu bolovani, lovindu-l pe colegul de la Drept, Ciortea Simion. Atacatorii au reuşit să intre în cămin pe poarta de pe strada Potaissa şi au început să devasteze parterul şi subsolul, unde erau rezervele de mîncare. Nu a mai rămas nimic, au distrus bucătăria, au aruncat petrol şi au dat foc. În dormitorul mare mai rămăseseră cinci studenţi, între care eram şi eu, toţi ascunşi sub paturi. Bandele care au pătruns în dormitor, succesiv, se foloseau de lanterne şi de lămpaşuri cu petrol, trăgeau cu pistoale şi strigau: „Folyon az oláh vér!” („Să curgă sînge de valah”); Între momentele de retragere a unor bande şi intrarea în dormitor a altora, mă luptam cu flăcările şi mă retrăgeam sub un pat la venirea altora”, a povestit Augustin Pop, precizînd că atacul şi distrugerile au încetat abia pe la 1,30 noaptea.
Pop a ţinut să sublinieze că în dimineaţa zilei de 29 mai, în faţa căminului a avut loc o mare adunare de protest a studenţilor şi a cadrelor didactice, fiind prezenţi circa 2500 de studenţi şi o parte din cadrele didactice. ”Profesorul Ionaşcu de la Drept Civil şi prof. Traian Pop de la Drept Penal au acuzat sever adimistraţia pentru cele întîmplate”, a povestit Augustin Pop, adăugînd că în perioada care a urmat s-a trecut la evacuarea forţată a studenţilor din cămin şi la arestarea unora dintre ei.
Un alt supravieţuitor al atacului din mai 1946 este Florea Marin, care în acea perioadă era student la Medicină. El a spus că după venirea din refugiu, studenţii români au sperat la o viaţă mai liniştită însă lucrurile au evoluat într-o altă direcţie. Florea Marin a descris momentul mai 1946 drept o escaladare a urii faţă de români. ”Tineretul revanşard s-a mobilizat şi a atacat Căminul ”Avram Iancu”, a explicat Florea Marin.
Printre cei care au fost ţinta urii şi furiei dezlănţiute în mai 1946 asupra Căminului ”Avram Iancu” şi care după 70 de ani pot povesti prin ce au trecut atunci, se numără Petru Prodan, Stefan Creţeanu, Vasile Bărbieru şi Emil Pop.
Întîlnirea ultimilor eroi din timpul atacului asupra Căminului ”Avram Iancu” a avut loc în fosta sală de mese a căminului. La eveniment au ţinut să participe preşedintele Senatului UBB, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, omul de litere Aurel Sasu şi pictorul clujean Teodor Botiş. Cu această ocazie au fost depuse jerbe de flori la placa comemorativă amplasată pe cămin în urmă cu 20 de ani pentru a aminti de evenimentele din 1946.
Precizăm că un rol important în evenimentele petrecute în urmă cu 70 de ani l-a avut fostul mitropolit al Clujului, Bartolomeu Anania. Călugărul Bartolomeu Anania avea 25 de ani în 1946 şi era student în anul al II-lea la Medicină. ”Autorităţile intenţionau să muşamalizeze totul şi (…) să arunce vina pe studenţi, pe acei huligani care-i provocaseră de atîtea ori pe fraţii şi conlocuitorii noştri unguri (…). Ungurii lucraseră cu cap, deveniseră – cu uşurinţă – posesori ai carnetului roşu, iar Partidului Comunist nu-i convenea, tocmai acum, să îşi aresteze propriii membri şi să-i defere ca pe nişte anarhişti, tulburători ai ordinii publice”, scrie Anania în „Memoriile “ sale.
C. PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.