Mărțișor pentru țestoase, analize de sânge gratuite

În cadrul unei cercetări doctorale, Serviciul Noi Animale de Companie din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca oferă în perioada 1-8 martie analize hematologice gratuite pentru țestoasele cu tâmpla roșie și galbenă (Trachemys spp.), adulte, cu greutatea de peste 100 g, anunță reprezentanții universității clujene.

De asemenea, reprezentanții explică și de ce sunt necesare aceste analize: „La țestoase, anemiile, infecțiile, infestările parazitare sau alte afecțiuni nu dau semne clare la început, iar analiza hematologică poate ajuta să fie descoperite din timp”. Proprietarii sunt rugați să aducă țestoasele în transportor, cu sursă de căldură. Din cauza temperaturilor scăzute, unele țestoase pot rămâne temporar în clinică pentru încălzire și stabilizare, mai ales dacă au fost transportate fără căldură.

Este o ocazie bună să verificați starea de sănătate a țestoasei voastre și, în același timp, să contribuiți la cercetarea științifică, mai transmit aceiași reprezentanți. Programări: pe WhatsApp (0753 131 712).

T.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.