Marta Petreu – portret aniversar

Marta-Petreu-premiuPe Marta Petreu o ştiam mereu tînără. Poate pentru că scoate cea mai tînără revistă a Clujului, „Apostrof”, în condiţii competitive şi de frumoase realizări literare. Acum, iată, aflu că împlineşte o frumoasă vîrstă, care o trece automat în categoria celor ce devin magiştri, vîrstă care se oglindeşte cu atît mai mult în cărţile şi preocupările autoarei, care au beneficiat an de an de o frumoasă apreciere nu numai în ţară, ci şi peste hotare, unde i-au apărut mai multe cărţi. Marta Petreu s-a numărat în toţi aceşti ani pe un trend ascendent, caracterizat printr-o mulţime de cărţi şi preocupări, îmbinînd în mod armonios cariera didactică cu aceea de poetă, prozatoare, traducătoare, editoare, jurnalistă. Lui Marta Petreu trebuie să-i mulţumim pentru faptul că a făcut din cîteva subiecte româneşti subiecte de meditaţie internaţională, cum ar fi cele despre Cioran, Eugen Ionescu sau Nae Ionescu, Mihail Sebastian. Marta Petreu a avut capacitatea de a amprenta perioada interbelică pas cu pas, la relanti, oprindu-se spre a lămuri cele mai dificile momente, cele mai controversate personalităţi. Plecînd de la presă, de la recitirea prin ochii prezentului a unor texte de mare efect în epocă, ea a despărţit tot mai mult apele de uscat, dreapta de stînga, atitudinile democratic-europene de cele conservatoare, paseiste sau extremiste. Excelent diagnostician, pe baza unei documentaţii foarte bine selectate, la care a convocat nu numai mărturii din ţară ci şi din surse occidentale venite din emigraţia românească, Marta Petreu a deschis şi închis dosare, a emis puncte de vedere, a elucidat probleme controversate, a avansat nenumărate idei, a născut discuţii pasionante, a tulburat apele închistate ale conformismului, a demolat mituri şi prejudecăţi. Luptătoare, din cap şi pînă în picioare, Marta Petreu e un suflet de amazoană aflată mereu în avangarda atacului dialectic al unei bătălii de idei pe care o consideră parte integrantă din explicitarea sufletului naţional. O carte care dă măsura amperturii filosofico-critice acreditată de ea este recenta Biblioteci în aer liber. Oameni, cărţi, amintiri (Polirom, 2014).

Aici se găsesc înmănunchiate eseuri, medalioane, incursiuni în structura de rezistenţă a unor personalităţi ale culturii naţionale care au marcat gîndirea noastră estetică şi ideologică din ultimii ani, precum Lovinescu, Balotă, Zaciu, Papahagi, Ion Pop, Manolescu, Mălăncioiu, Vona, Ianoşi, Ornea, Marino, Cioran, Norman Manea, Matei Călinescu, Marga, Racou, Alain Paruit, Acterian, Gelu Ionescu, Marco Cugno. Portretistica sa e elgantă, rafinată, în tuşe sugestive, cu deschideri ispititoare, ce pot contribui la o nouă topografie a realităţilor literare. Dar înainte de toate e vorba aici de o cultură a cărţii, o formă de apărare împotriva agresiunii lumii, cum o spune în cîteva pagini din Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului (2011), numită „Cartea anului 2011”: „Cărţi şi cuvinte. Litera scrisă a avut asupra mea o putere mai mare decît realitatea reală. Am crezut că mă aflu pe unul din rafturile de bibliotecă ale lumii (…) Mie îmi plăceau cărţile. Cuvintele. Poveştile nesfîrşite”. De aceea a şi evocat contrastul dintre această lume primitivă, săracă sufleteşte, bazată pe instincte şi resentimente, cu aceea civilizată în care oamenii se puteau exprima normal. Lumea iehoviştilor din familia evocată de autoare e o lume chircită sufleteşte, scoţînd la iveală patimi, frustrări, comportamente de un realism dur, cu care ne-am întîlnit doar la Pavel Dan, cu Urcăneştii lui, care se urau şi se blestemau la fel ca acea Mater Genitrix, posesivă şi dornică de putere, pentru care dragostea şi ura, răzbunarea, stau alături într-o ciudată simbioză. E o carte cutremurătoare, de un dramatism sfîşietor, mai ales că un fatum ciudat trimite rînd pe rînd principalii protagonişti la moarte, într-un fel de carusel al violenţei şi inclemenţei divine, întreaga familie stingîndu-se în sînge sub privirile noastre din ce în ce mai derutate.

Apocalipsa propovăduită de Tatăl are loc sub ochii noştri pe această Cîmpie a Armaghedonului, moartea sa declanşînd ea însăşi o scenă de mare efect, care se corelează paginii din Pavel Dan despre moartea lui Urcan Bătrînul. Relaţia dostoievskiană dintre Părinţi şi Fii primeşte aici o nouă dimensiune traumatizantă pe care autoarea ştie să o exploateze cu o artă profundă şi terifiantă. În consonanţă cu proza este şi poezia Martei, adîncind angoasa existenţială printr-un discurs liric în care „stihia Răului” penetrează în fiecare pagină, adîncind clivajul autoarei faţă de lume şi înstăpînind acel limbaj visceral care dă seama de dimensiunea thanatică a lumii, a cosmosului infernal. Volumul ei cel mai recent, Asta nu e viaţa mea ( Polirom, 2014) se compune din litaniile negre ale crepusculului, atingînd dimensiunile unei întregi erezii a stingerii, a dezastrului existenţial. Poetă a profunzimilor, eseistă de renume mondial, cu cărţi traduse în SUA, Franţa, Serbia, cu numeroase premii în ţară şi străinătate, Marta Petreu e unul dintre scriitorii Clujului cu cea mai mare autoritate.
Mircea POPA

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.