Marşul camionagiilor a tăiat tariful RCA

soferiTransportatorii rutieri, care joi au “mărşaluit” la pas în Bucureşti şi pe mai multe drumuri din ţară, inclusiv pe DN1E60 Cluj-Napoca – Huedin, au obţinut pînă la urmă, după negocieri cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), un nivel al tarifelor RCA pe care îl consideră acceptabil.

Protestul de joi, organizat de patronatele din transporturile rutiere UNTRR, FORT, APTE 2002 şi APULUM, a fost însoţit şi de un nou reproş adresat Guvernului, care a luat decizia de a plafona tarifele RCA, dar a lăsat în sarcina ASF stabilirea nivelului acestora, lucru cosnsiderat “inadmisibil” de transportatori, ei acuzînd ASF-ul de situaţia de pe piaţa asigurărilor auto. Totuşi, până la urmă, după negocieri care au durat câteva ore, transportatorii au ajuns la un acord cu Autoritatea.

Concret, acordul prevede o modalitate de calcul a tarfelor de referinţă RCA, care vor ţine cont de frecvenţă şi dauna medie conform datelor din raportul Milliman, de încărcarea pentru cheltuieli administrative, achiziţii şi taxe – care nu vor putea depăşi 25%, şi de încărcarea pentru aplicarea sistemului de bonus/malus. Spre exemplu, se estimează că, pentru o autoutilitară de peste 16 tone, tariful anual va fi de 7.500 lei. Acest tarif nu include încărcări pentru profit şi marja comercială. “Am ajuns cu tarifele acolo unde trebuia să fie încă de anul trecut” a declarat pentru Făclia, Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Rutieri de Transport.

Reamintim că, iniţial, patronatele au solicitat următoarele tarife: 4.907 lei pe an pe autoutilitară de peste 16 tone, 1.050 lei/an – turisme persoane juridice, 1.108 lei/an – autoutilitară până la 3.500 kg, 1.633 lei/an – autoutilitară între 3.500 kg și 7.500 kg, 3.610 lei/an – autoutilitară între 7.500 kg și 16.000 kg și 2.129 lei/an – autobuze transport persoane.

Vicepreşedintele ASF dă dreptate transportatorilor

Un sprijin poate neaşteptat pentru transportatori a venit chiar din partea vicepreşedintelui ASF, Mircea Ursache, care consideră că vinovații pentru situația de pe piața RCA sunt în conducerea Autorității, şi că aceștia trebuie să își asume răspunderea personală pentru maniera în care s-a gestionat sectorul asigurărilor. “Rezolvarea problemei RCA, fie de către Parlament fie de către Guvern nu reprezintă decât o soluție de avarie care trebuie continuată cu tragerea la răspundere a celor vinovați pentru situația în care s-a ajuns, iar aceștia sunt în ASF” a declarat Ursache, citat de Agerpres. “Nu știu niciun stat în UE care să aibă o astfel de evoluție a tarifelor la RCA”, a mai spus vicepreşedintele ASF, care a adăugat, referindu-se la majorarea tarifelor RCA: “Ce s-ar fi întâmplat dacă în România prețul pâinii, sau al rechizitelor școlare sau al medicamentelor ar fi crescut cu 300%?”

V. DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.