Mărsu’ la fete

În lumea satului, în vechime, după ce fetele și feciorii s-au văzut la joc, la clacă, la târguri ori în șezătoare și au dat de înțeles că se plac, aveau nevoie și de momente de intimitate, pentru a se cunoaște mai bine. Pentru aceasta, feciorii mergeau, seara, pe uliță, la fete. Vara, întâlnirile aveau loc sâmbătă și duminică seara, iar în celelalte perioade erau fixate în funcție de disponibilitățile celor doi tineri. Totodată, se ținea cont și de perioadele de post rânduite de Biserică.

Feciorii mergeau la fete după ce se însera și satul se liniștea. Întotdeauna întâlnirile se desfășurau  la poartă și, rareori, feciorul era chemat în casă, doar în prezența părinților.

 „A mneu o vinit la noi, că o fost joc, aci, în șură la Petrea. Am tăt jucat șî pă cân’ o fost sară m-am dus acasă, era vara, șî o vinit șî el cu mine, până la trepte, acole. «No, zâc, hai în casă». «Ba, zâce, nu viu». Amu’, tata nu era acasă șî, dacă nu era acasă, l-am chemat, dacă nu, nu-l chemam (râde). No, o vinit, am stat de povești un ptic. Era șî mama acasă. Avem niște pere tare bune! M-am dus, am luat perele, care erau într-un troc în care să frământa șî să pune pita, șî l-am îmbgiet să mânce. Io am luat perele cu trocu’, nu să le pui în blid. Apoi, la mama nu i-o plăcut că l-am îmbgiet cu trocu’, da’ el ș-o luat pere, n-o avut bai. O zâs mama cătă mine, după ce s-o dus: «Tulai, Doamne, draga mamii, da di ce fusăș’ așe obraznică de nu pusăș’ în ceva să-l îmbgii, nu să i le dai, tu, cu trocu’?» Dapii, io-i dădui să mânce câte-i trăbă!”, aflăm de la Susana Borla din satul clujean Rusești.

În unele sate, feciorul care îndrăgea o fată mergea la ea, seara, în două moduri. Un mod era de a merge singur, mai ales atunci când avea siguranța că fata îl îndrăgește. După ce intra în casă, dădea binețe și povestea puțin cu cei prezenți, fără să spună motivul vizitei, care se subînțelegea. La plecare, dacă fata îl plăcea și dacă familia era de acord ca fata lor să discute cu respectivul fecior, era petrecut de fată, cu care stătea de vorbă la poarta casei. Dacă nu era agreat de fată ori de familie, era petrecut de mama sau de tatăl fetei și era semn că nu mai are niciun rost să le facă vizite. Uneori feciorul mergea la fete alături de un prieten apropiat. Acest lucru se întâmpla mai ales atunci când feciorul nu discutase cu fata înainte și nu-i cunoștea intențiile, dacă îl place sau nu. Ajunși la casa fetei, feciorul rămânea la poartă, iar prietenul său intra în casă. După câteva discuții, se apropia de fată și-i șoptea la ureche că feciorul cutare o așteaptă afară. Dacă fata era de acord să-l întâlnească, ieșea la poartă.

Traian și Crucița Balcău din localitatea clujeană Ceanu Mare sunt căsătoriți de peste 50 de ani. Le este drag unul de altul și acum, după atâția ani, ca atunci când s-au cunoscut. Traian Balcău, căruia îi place tare mult să horească, s-a născut în Iuriu de Câmpie, dar și-a găsit soție în Ceanu Mare. De șase ori, spune că a mers seara să se întâlnească, iar a șaptea oară au hotărât nunta. „No, am vorovit cu ie, uite, care-i treaba, zâc, am făcut armata, lucru în Cluj, șî vreu să mă însor. Dacă vrei să povestim, să ajunjem la o înțălejere, îi bine, dacă nu, zâc io, cat alta”. Ea a fost de acord și au început să povestească, să se cunoască. „Am fost de șasă uări la ie, cum mărg fișiorii la fete. Ș-a șăptea uară, când m-am dus, zâc: «Tu, n-are rost să tăt viu din Cluj să te tăt pețăsc. Io vreu să mă-nsor, dacă vii după mine, bine, dacă nu, nu». Da, ie zâșe: «Viu, viu, viu, viu, viu» (râde).

Mai demult, în aceeași seară, mergeau mai mulți feciori la o fată. De multe ori, strigau sau băteau discret în fereastră. Dacă fata era dornică să iasă pentru a întâlni feciorul, se arăta la geam. Chiar dacă se întâlneau cu mai multe fete într-o seară, totul era guvernat de respect și bun simț, fără a încălca un cod comportamental impus de legi scrise sau nescrise ale comunității. „Până când te căsătoreai, nu știa fata de fecior. Când te-ai căsătorit, apoi ce noroc ai avut”, spune Susana Borla din Rusești, legat de modul de relaționare între tineri. Totuși, în ciuda supravegherii stricte din partea familiei și a comunității, tinerii aveau prilejuri de întâlnire, de stabilire a unor simpatii, care să-i ajute în alegerea soțului sau a soției. Chiar dacă doi tineri care se plăceau erau hotărâți să se căsătorească și formau un cuplu cunoscut în lumea satului, nu se afișau în orice ipostază pe uliță, nu se țineau de mână. Apoi, după întâlniri repetate, cei care doreau să se căsătorească își informau părinții despre „voia” lor, pentru a le cunoaște părerea și a obține consimțământul acestora. După o anumită perioadă de când s-au cunoscut, feciorul mergea în pețit la fată și apoi urma nunta.

Grigore SÂMBOAN
consultant artistic CJCPCT Cluj