Marş pentru climă la Cluj-Napoca

Clujenii ies din nou în stradă, de data aceasta pentru a atrage atenția asupra schimbărilor climatice precum și asupra consecințelor acestora.

Ei se vor întâlni vineri, 29 noiembrie, la ora 17, la Monumentul Memorandiștilor de pe Bulevardul Eroilor, de unde vor porni într-un marș prin centrul orașului până la Prefectură.

Organizatorii transmit că nu mai este timp de alte discuții elaborate. “Dacă nu ai reușit să ajungi la Global Climate Strike pe 20 septembrie sau dacă simți că mesajul încă nu a fost luat în serios (pentru că nu a fost), pe #29Noiembrie vino cu prietenii, cu părinții, cu bunicii, cu toți care-ți sunt dragi și nu uita de pancarte. La nivel național se încearcă rezolvarea problemei schimbărilor climatice „din pix” prin rapoarte și statistici făcute din niște birouri parcă rupte de realitate, care nu se apropie nici pe departe cu situația de la fața locului. Casa noastră este în flăcări. Potrivit IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change), suntem la mai puțin de 12 ani de punctul din care nu ne vom mai putea remedia greșelile. Alegerile prezidențiale au fost deja decise, un nou guvern a fost instituit și, în consecință, este  o ocazie perfectă pentru a le reaminti miniștrilor și oamenilor cu putere politică că trebuie să ia măsuri urgențe în vederea respectării Acordului de la Paris și a asigurării unui plan de dezvoltare durabilă a României”, spun organizatorii evenimentului.

Ei mai atrag atenţia că repercursiunile schimbărilor climatice și ale încălzirii globale au început să fie resimțite din ce în ce mai mult în diferite părți ale globului.

“Oameni din toată lumea vor ieși încă o dată în stradă pentru a comunica politicienilor că sistemul pe care ei îl reprezintă trebuie să schimbe strategia existentă într-una care să aibă în vedere și viitorul generațiilor viitoare pe această planetă. Suntem responsabili nu numai pentru protejarea celor de lângă noi, ci și pentru conservarea singurei noastre case pentru cei ce ne vor urma”, mai transmit aceştia.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.