Marş al tăcerii împotriva construirii unui crematoriu

Deputatul independent Mircia Giurgiu vrea să organizeze un marş al tăcerii în Cluj-Napoca, împotriva intenţiei construirii unui crematoriu uman în cartierul Mănăştur.

Deputatul clujean a adresat în acest sens o solicitare Primăriei Cluj-Napoca. „Deputatul independent Mircia Giurgiu a adresat astăzi, 5 ianuarie, o solicitare Primăriei municipiului Cluj-Napoca, pentru aprobarea unui «Marş al tăcerii», pe 11 ianuarie, pe traseul Biserica «Adormirea Maicii Domnului» (din cartierul Mănăştur – Cimitir) – str. Govora – Calea Mănăştur – Calea Moţilor – Primăria municipiului Cluj-Napoca – Piaţa Unirii – Bdul 21 decembrie 1989 – Prefectura judeţului Cluj.

Scopul acestei acţiuni este acela de a arăta nemulţumirea cetăţenilor cartierului Mănăştur, cel mai mare cartier din municipiul Cluj-Napoca, faţă de construirea unui crematoriu uman în apropiere de locuinţele lor”, se precizează într-un comunicat transmis joi din partea cabinetului parlamentar al lui Mircia Giurgiu.

Crematoriul ar urma să fie construit într-un spaţiu al Primăriei Cluj-Napoca situat în incinta Cimitirului Mănăştur, iar Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj şi-a dat acceptul în ceea ce priveşte construirea obiectivului.

Pe de altă parte, locuitorii cartierului sînt nemulţumiţi de construirea obiectivului şi intenţionează să deschidă o acţiune în judecată prin care să oprească demersul. Ei reclamă toxicitatea care s-ar face simţită prin funcţionarea crematoriului în zonă şi faptul că în vecinătate sînt mai multe grădiniţe şi şcoli.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.