Marko Bela: UDMR nu agreează adoptarea legii votului prin corespondenţă

Senatorul Marko Bela a declarat miercuri, la Parlament, că UDMR nu agreează adoptarea legii votului prin corespondenţă nici anul acesta şi nici în perspectivă.

Întrebat de presă dacă în condiţiile puse de UDMR în protocolul coaliţiei care urmează să fie semnat pentru 2012 se prevede că nu va fi susţinută legea votului prin corespondenţă, reorganizarea administrativă şi o nouă lege a sănătăţii, Marko Bela a răspuns: “Nici anul acesta, nici în perspectivă, nu susţin şi n-aş susţine votul prin corespondenţă. Sincer. Şi sînt foarte mulţi cărora nu le va plăcea acest lucru, într-o situaţie în care avem milioane de cetăţeni în afară, eu nu cred că trebuie să decidă soarta Parlamentului şi soarta societăţii cei care nu trăiesc aici, în România. Nu au plecat de plăcere, recunosc. Dar totuşi, electoratul de aici, din ţară, cunoaşte situaţia. Trebuie să dăm posibilitatea şi celor din afară să voteze dar nu să forţăm lucrurile. Votul prin corespondenţă ar fi aşa ceva. Nici eu personal, nici UDMR nu putem fi de acord cu aşa proiect. Deci, nu se pune problema votului prin corespondenţă anul acesta. La fel, reorganizarea administrativă mai curînd sau mai tîrziu trebuie să găsim o soluţie pentru regîndirea administrativă, dar nu într-un an electoral şi nu anul acesta, cînd avem alte priorităţi. La fel cu legea sănătăţii. (…) Anul acesta nu se pune problema legii sănătăţii din punctul nostru de vedere”, a declarat Marko Bela.

Despre eventuale discuţii care s-au purtat în coaliţie despre condiţiile UDMR pentru susţinerea noului Guvern, Marko Bela a spus că s-a discutat marţi “pe programul de guvernare”.

“Am discutat mai ales ieri pe programul de guvernare. Există un text. Nu este vorba despre un Guvern care îşi face un program pentru un mandat întreg de guvernare. Deci, în primul rînd, Guvernul care se formează are menirea de a duce la bun sfîrşit obiectivele de guvernare votate în 2008-2009. În acelaşi timp am încercat să revedem priorităţile, am bifat ce s-a realizat, dar nu Guvernul, ci coaliţia guvernamentală e în finish. Urmează alegerile locale, practic sîntem în campanie şi după aceea deja vom fi  în campanie pentru alegerile legislative. În abordarea mea, Guvernul actual nu trebuie să se gîndească la mari schimbări. Şi nici n-are cum. Trebuie să  menţină echilibrul care să asigure o stabilitate a guvernării, a administraţiei ‚şi astfel să asigurăm în acelaşi timp şi o relansare economică, cît se poate în condiţiile actuale”, a mai declarat Marko.

Marko Bela a fost întrebat dacă parlamentarii UDMR vor vota pentru învestirea cabinetului Mihai-Răzvan Ungureanu. “Parlamentarii UDMR vor mai discuta această problemă, dar la urma-urmei s-a ajuns la concluzia să votăm guvernul şi să trimitem o echipă identică ca şi pînă acum, dacă programul de guvernare e potrivit şi pentru noi”. Marko Bella a mai spus că este nevoie de un protocol al coaliţiei.

Despre existenţa unor garanţii în sensul celor cerute de UDMR, Marko Bela a spus că “garanţia există în sensul că împreună am făcut un program de guvernare în care nu figurează aceste obiective”. “Pe de altă parte, fără UDMR în acest moment nu mai există majoritate”, a mai afirmat liderul UDMR.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.