Marius Mălai – între document şi ficţiune

În seria cărţilor-document,  inginerul Marius Mălai este autorul unui fabulos volum intitulat O viaţă pe şantierele luminii (I, Argeşul) o valoroasă scriere autobiografică, publicată acum cîţiva ani. Partea cea mai consistentă a confesiunilor lui Marius Mălai din primul volum e dată de relatarea participării sale active la epopeea construcţiei barajului de pe Argeş. Convins că  mărturia sa e importantă pentru o scriere corectă, obiectivă, fără patimă, a istoriei trecutului, autorul continuă şi în acest al doilea volum, apărut recent la Editura Napoca Star,  să investigheze viaţa trăită pe şantierele hidroenergetice din perioada 1968-1970, petrecută la acumulările de la Gilău (judeţul Cluj) şi Leşu (din judeţul Bihor). El rememorează o perioadă dramatică, consemnînd viaţa pe şantier „aşa cum am trăit-o, şi cu bune şi cu rele”.

Desigur, aceste însemnări memorialistice sînt inevitabil selective, autorul beneficiind în judecata sa de perspectiva timpului scurs. Epoca e surprinsă dintr-o perspectivă bipolară, sub regimul unei subiectivităţi inevitabile, dar şi prin consemnarea datelor exacte ale  unei realităţi istorice la care autorul a participat în mod direct. Neîndoielnic, Marius Mălai are cultul adevărului rostit cu fermitate, refuzînd parţialitatea şi jumătăţile de măsură, dar şi un accentuat, atît de rar, simţ al fraternităţii umane, al vieţii colective, al respectului celorlalţi. În spiritul omeniei româneşti, nu uită niciodată binele făcut, îl pune mereu în valoare, indiferent din ce parte ar veni. În rezolvarea problemelor personale, dar şi a celor specifice muncii dure de pe şantier, sprijinul îi este oferit de reprezentanţi de frunte ai partidului comunist, fără ca aceştia să ţină cont de dosarul de cadre, “încărcat’’, al inginerului clujean. Printre ei se numără Adalbert Gilbert, Aurel Coca sau Ioan Ciorbă, oameni ce pun solidaritatea umană mai presus de sloganurile comunismului.

Chiar dacă aceste pagini memorialistice abundă în numeroase detalii tehnice, menite să releve amploarea şi duritatea muncii de pe şantier, autorul este un excelent observator al psihologiilor atît de diverse cu care intră în contact. Indiscutabil, memorialistul Marius Mălai are fineţea unui veritabil romancier în sondarea mediilor umane pe care le observă pe şantierele de la Gilău şi Leşu, dar şi în cabinetele de partid sau în birourile administraţiei din acea perioadă. Memoria sa este fastidioasă, reţinînd zeci şi sute de nume ale oamenilor cu care intră în contact, mulţi fiind surprinşi din cîteva linii portretistice energice,  viguroase, extrem de sugestive. Bătălia de zi cu zi de pe şantierul hidroenergetic Someş sau de la Leşu nu-l împiedică pe pasionatul constructor să reţină amănunte ce dau farmec şi culoare relatării.

Dincolo de interesul documentar al acestui al doilea volum, cu numeroase amănunte strict profesionale, autorul reuşeşte să depăşească orizontul relatărilor cenuşii, izbutind să dea anecdoticului o semnificaţie estetică, remarcabilă prin fineţea observaţiei psihologice. Epopeea marilor construcţii hidroenergetice de altădată şi-a găsit în Marius Mălai un cronicar inspirat, memorialistul reuşind să capteze interesul prin dramatismul relatării, prin spirit obiectiv şi impersonalizare. Cu o privire mereu obiectivă, uneori nostalgică, Marius Mălai alcătuieşte, cu un lăudabil efort de reconstituire, cu mijloace specifice reporterului şi memorialistului, tabloul viu şi credibil al unei epoci, pe care-l supune judecăţii istoriei şi conştiinţei generaţiilor de azi şi de mîine.
Ion CRISTOFOR