Mario Camora: ”Tot ce am mi-a dat CFR Cluj”

Fundașul  și căpitanul campioanei României CFR 1907 Cluj, Mario Camora, jucător naturalizat selecţionat la echipa naţională, a declarat, cu lacrimi în ochi, la primul său interviu de la convocare, că ar fi vrut să îi dea tricoul României în care va evolua celui care l-a crescut, dar acea persoană nu mai este în viaţă.

 

Fundaşul de origine portugheză a fost foarte emoţionat în interviul acordat site-ului oficial al Federației Române de Fotbal când a fost întrebat despre tricoul în care va debuta în selecţionata României. „Cui aş fi vrut, nu pot pentru că nu mai e printre noi. Celui care m-a crescut. Dar sigur este mândru de mine acolo unde este. Însă cu siguranţă îl voi dărui soţiei mele pentru că fără ea nu era posibil să ajung aici. Deci ei şi copilului meu îl voi dărui”, a spus Camora, aflat în cantonamentul primei reprezentative de la Mogoşoaia. „Familia din Portugalia a reacţionat foarte bine când a aflat de convocare.

Ei ştiau de ceva timp că eu o să rămân în România indiferent dacă voi fi convocat la naţionala României sau nu. Aşa că s-au bucurat că acum, la 33 de ani, am fost convocat. Mi-au transmis să am încredere, să fiu persoana care am fost mereu tot timpul şi că sunt mândri de mine că am reuşit această performanţă”, a adăugat fundaşul. Camora se bucură că a ales să rămână în România, deşi prima oară când a ajuns în ţară nu credea că se va stabili aici. „La început, când am venit aici, nu am crezut niciodată că o să rămân în România. Dar, din fericire, am cunoscut familia mea de aici care m-a ajutat să cresc ca persoană, dar şi ca performanţă sportivă. Atunci am decis că viitorul meu e în România, indiferent ce va fi voi rămâne aici. Şi pentru copii, pentru tot, pentru mine.

Pentru că după ce mă las de fotbal eu cred că uşile sunt un pic mai deschise aici pentru mine decât în Portugalia, de unde am plecat de 10 ani. CFR Cluj a fost şi este clubul meu de suflet. Tot ce am în viaţa mea în acest moment mi-a dat CFR Cluj. Şi familia, pentru că dacă nu veneam la Cluj nu îmi cunoşteam familia.

Vreau să fiu antrenor, sunt înscris şi la şcoală aici, pentru că nu am terminat în Portugalia. Eu am rămas impresionat de poporul român, pentru că românii se descurcă oriunde se duc. În orice ţară se duc, ei se descurcă, iar asta nu e uşor deloc, nu toată lumea face aşa ceva”, a explicat el.

 

RESTUL ARTICOLULUI ÎL PUTEȚI CITI ÎN EDIȚIA TIPĂRITĂ DE MIERCURI, 7 OCTOMBRIE.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut