Marinaleda alimentar

RADU VIDA

Greşit! Jurnaliştii lumii au catalogat eronat viaţa din mica localitate a Andaluziei, Marinaleda. Nu-i comunism! Ci un nou mod de a împărţi bogăţia. De a nu fi jăcmăniţi de unii şi de a putea trăi cu toţii. Decent. Cu alte cuvinte, toţi au o casă, toţi muncesc, toţi cîştigă cam 1200 de euro, n-au poliţie…

Utopie?
Poate. Dar oamenii de aici vor să extindă modelul. Iar primii care s-au angajat să transforme o realitate dură într-una blîndă, pentru toată lumea sînt un grup de cercetători de pe trei continente: Europa, Asia şi America. Au cumpărat, ieftin, pămînt deşertic în Australia şi s-au pus pe lucru. Asta pentru că una din marile probleme ale omenirii este hrana. Hrană pentru toată lumea! Aşa se face că descoperirea la care au ajuns demonstrează că, spre deosebire de agricultura tradiţională, unde se consumă între 60 şi 80 la sută apă dulce din resursele de pe pămînt este înlocuită cu apă… sărată. Existentă din abundenţă. A! Şi să nu uit: e nevoie şi de soare. De mult soare. Unde se găseşte aşa ceva? În zonele deşertice ale planetei, acolo unde viaţa pare imposibilă, iar cultivarea celor necesare hranei, pînă mai ieri, improbabilă.

Sundrop farms (în traducere liberă: Fermele picăturilor de soare) a început să producă. Mai exact: apa sărată a oceanelor este desalinizată cu ajutorul energiei solare. Rezultatul: apa dulce este folosită la irigaţii sau pentru încălzirea)răcirea serelor gigantice şi, în final, producerea de cantităţi uriaşe de legume de calitate superioară, spun cercetătorii. Fără pesticide! Producţia se desfăşoară de-a lungul întregului an, iar metoda poate fi aplicată şi la alte culturi decît leguminoasele.

Recapitulăm: deşerturi există peste tot, apă sărată – cît încape, iar soarele mai are energie pentru vreo două milioane de ani. Aşa că metoda pare a fi capabilă să hrănească gurile flămînde ale omenirii, omenire care creşte ca număr şi sărăceşte pe zi ce trece. Singura condiţie pentru reuşita acestui proiect este ca hrăpăreţele companii multinaţionale producătoare de alimente, furnizoarele de energie convenţională, politicienii şi militarii să fie de acord cu un asemenea demers.

Cu alte cuvinte: să se pună în aplicare ancestrala dorinţă de a ne respecta semenii, de a fi de acord că fiecare dintre noi are dreptul la viaţă decentă, mîncare, apă.

Un pic e bine!
Care, chiar dacă afectează uriaşele venituri ale unor „întreprinzători”, face ca şi cealaltă parte a lumii, cei săraci sau flămînzi să se simtă… oameni. E vorba despre bunăvoinţă. De renunţare la egoismul feroce. Şi la marile decalaje ce separă pe cei puţini şi bine-hrăniţi, de cei mulţi şi flămînzi.

Tare mă tem, însă, că nu se va întîmpla aşa. Dovada? S-a vorbit extrem de puţin despre această descoperire. Cu avantaje incontestabile în ceea ce priveşte asigurarea hranei pentru toată lumea asta. De ce oare? Poate pentru că pierd petroliştii, proprietarii centralelor atomice, cîţiva mari producători de legume şi cereale, furnizorii de apă potabilă… Dar, cum spuneam, avantajele sînt enorme. Fie şi dacă ne gîndim la posibilitatea eliminării războaielor din viaţa noastră, energia ar fi repartizată egal pentru tot globul şi ar fi mai mult decît suficientă, s-ar schimba paradigma dezvoltării, a consumului şi a violenţei. Nu e puţin lucru.
Sau chiar e utopie?