MARIA CEBOTARI – mit, legendă, istoria unui destin dramatic

 „Niciodată şi în nici o împrejurare nu mi-a trecut prin cap să spun altceva decît că sînt româncă din Basarabia sau, pur şi simplu, româncă”. (Maria Cebotari)

A fost vorba despre oameni care lasă urme durabile pe pămînt, în istorii şi patrimonii, al căror destin, adesea nedrept, chiar tragic, i-a izgonit în alte orizonturi… A fost gîndul Prof.dr.ing. Pompiliu MANEA, împărtăşit şi echipelor de la CURIERUL de Vîlcea şi FĂCLIA de Cluj, de a oferi clujenilor un memento cultural dedicat unei artiste românce de nivel internaţional – MARIA CEBOTARI (1910, Chişinău – 1949, Viena), despre care s-a vorbit şi s-a scris în cei mai elogioşi termeni, care a uimit o lume – cîntăreţi, compozitori, dirijori. „O frumuseţe cu totul deosebită; vocea ei, ţinuta scenică nu au asemănare”…”o nouă stea a apărut pe firmamentul operei mondiale” – scriau cronicarii vremii.

Reamintim cititorilor că, în ediţia din 2 august 2012 a FĂCLIEI de Cluj a apărut un amplu reportaj despre viaţa şi cariera Mariei Cebotari, sub semnătura Prof.dr.ing. Pompiliu Manea, cel care i-a căutat urmele la Viena şi, mai recent, la Chişinău (v. FĂCLIA de Cluj din 22 noiembrie 2012).

Evocarea clujeană, petrecută la ceas de toamnă tîrzie, i-a avut ca oaspeţi pe doi renumiţi oameni de cultură din Republica Moldova: dl Aurelian Dănilă – preşedinte al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova; directorul Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei; fost rector al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău; fost director al Operei Naţionale din Chişinău; fost ambasador al Republicii Moldova în România, Austria, Germania şi în Regatul Danemarcei şi Suediei; fost preşedinte al Uniunii Teatrale din Moldova, viceministru la Cultură şi la Externe. Este autor al unei extraordinare monografii dedicate sopranei Maria Cebotari, intitulată Maria Cebotari – în amintiri, cronici şi imagini. Prin grija d-lui Aurelian Dănilă avem astăzi două plăci comemorative dedicate artistei – una pe locul unde a fost casa din Chişinău în care aceasta s-a născut, iar cealaltă la Berlin; dl Dumitru Olărescu – cunoscut cineast din Republica Moldova, doctor în studiul artelor şi conferenţiar universitar din 2001. A urmat cursuri de estetică şi dramaturgie de film la Moscova, activînd în domeniul artei cinematografice ca redactor superior, redactor şef şi director artistic al Studioului „Viaţa” (Moldova Film) – Centrul Naţional de Cinematografie al Republicii Moldova. Este şef de secţie în Arta cinematografică şi TV la Centrul Artelor din cadrul Institutului Patrimoniului Cultural. A realizat peste 100 de filme de lung şi scurt metraj, fiind premiat la multe festivaluri naţionale şi internaţionale. Este autorul filmului intitulat „Aria”, dedicat destinului dramatic al celebrei soprane şi actriţe Maria Cebotari.

Cu ocazia întîlnirii de la Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca – întîlnire salutată de directorul instituţiei dr. Tudor Sălăgean – profesorul Aurelian Dănilă a evocat figura artistei, spunînd, între altele: „Mă bucur că am ajuns timpurile în care putem să ne cunoaştem istoria, aşa cum a fost ea, nefalsificată, să aducem acele valori pe care ne-a fost interzis să le cunoaştem, aşa cum a fost Maria Cebotari. Acum 45 de ani am auzit pentru prima dată vocea ei, fiind redactor de muzică clasică şi simfonică la Radio”… Dar, imediat, i s-a atras atenţia să nu o mai difuzeze, a fost invitat la o „anumită” instituţie unde a fost „prelucrat”. Apoi, a mai venit o „indicaţie”, în urma unei scrisori trimise de un anume tip la Moscova, cum că Maria Cebotari a cîntat în vremea nazismului… Pînă după 90 nu s-a mai auzit nimic despre ea. Vorbitorul a prezentat biografia artistei, cercetările făcute de el la Biblioteca Academiei din Bucureşti, apoi în arhivele din Viena, la operele din Dresda, Stockholm şi Copenhaga, descoperirea familiei pianistului englez Sir Clifford Curzon, cu care Maria Cebotari a cîntat şi care i-a înfiat cei doi fii (după moartea ei). Maria Cebotari a plecat din Chişinău în 1929 şi nu a mai revenit niciodată, dar s-a aflat la Bucureşti în două rînduri, 1940 şi 1942, unde a şi reafirmat cu tărie într-un interviu că este româncă.

Regizorul Dumitru Olărescu a vorbit, la rîndul său, despre avatarurile realizării filmului şi ale difuzării acestuia în Republica Moldova. Despre tentativele pentru obţinerea unor pelicule de la Cinecittà, din arhivele de la Moscova, pentru realizarea filmului folosind şi înregistrări perfecte de la Radio Berlin. „Poporul român are talente, dar ştie să le risipească”, a mai spus invitatul, pentru a conchide: „Am făcut acest film dintr-o datorie şi dintr-o imensă dragoste”.

Vizionarea filmului „Aria” – dincolo de neajunsurile tehnice, inerente unor pelicule de arhivă – a reprezentat o revelaţie: fragmente din spectacole, arii, fragmente din filme, cortegiul funerar pe străzile Vienei, cu o mulţime cernită care a însoţit-o pe ultimul drum – toate au dezvăluit, celor care încă nu ştiau, cît de mare a fost Maria Cebotari.

Ca fapt inedit, prin generozitatea distinsei profesoare clujene Ştefania Kory-Calomfirescu, au putut fi ascultate imprimări pe disc cu vocea Mariei Cebotari.

Destinul dramatic al acestei cîntăreţe, care dacă s-ar fi născut măcar cu un deceniu mai tîrziu şi n-ar fi pierit atît de devreme, la doar 39 de ani, continuă şi astăzi, ea nefiind acceptată pe deplin nici în patria natală, nici prea bine cunoscută în România pe care a iubit-o atît de mult. Rămîne, mai degrabă, peste hotare, în ţări care au ştiut să o preţuiască (Germania, Austria, în filmele turnate la Cinecittà), amintirea unei dive totale, mai strălucitoare vocal şi ca prezenţă scenică decît o sută de Callas la un loc !, care a cîntat de la Mozart la Strauss şi Wagner, a jucat în 10 filme (în unele a şi dansat), interpretînd roluri în şase limbi, pe care le stăpînea la perfecţie. Păcat, doar, că, deşi mediatizat, la evenimentul de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, muzicienii, artiştii lirici, oamenii din sfera artelor spectacolului au putut fi număraţi pe degetele unei singure mîini (!?) Am reţinut, însă, dorinţa iniţiatorului acestei întîlniri memorabile, Prof.dr.ing. Pompiliu Manea, de a reedita această evocare de artă şi de viaţă, poate chiar în sala Operei (unde s-ar potrivi cel mai bine, spre a fi percepută de artişti chiar la ei acasă), cu ocazia lansării unei noi ediţii a valoroasei cărţi a d-lui Aurelian Dănilă – Maria Cebotari – în amintiri, cronici şi imagini.

A consemnat Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro