Marginalii la o lansare de succes: TUNUL DE CIREŞ

După cum am mai anunţat, joi, 15 septembrie 2011, în sala festivă a Baroului Bihor a avut loc lansarea unui volum memorabil: cartea de teatru intitulată TUNUL DE CIREŞ. Superbă metaforă pentru un episod de istorie contemporană crudă, terifiantă, care a condus la martirajul multor români nevinovaţi, aflaţi în teritoriile cedate după Diktatul de la Viena. Autorul cărţii este avocatul Paşcu Balaci, dramaturg, membru al Uniunii Scriitorilor din România, preşedinte al Cenaclului literar „Barbu Ştefănescu Delavrancea” al Baroului Bihor, iar piesa este consacrată memoriei protopopului ortodox al Huedinului, Aurel Munteanu, ucis cu bestialitate la 10 septembrie 1940 împreună cu poliţistul Gheorghe Nicola, de rit greco-catolic.

Cartea s-a bucurat de prezentări din partea actualului protopop al Huedinului, pr. dr. Ciprian Taloş, a d-nei Elisabeta Pop, critic dramatic, fost secretar literar al Teatrului de Stat din Oradea, a d-lui dr. Lucian Munteanu, urmaş al preotului martir Aurel Munteanu, a autorului.

Evenimentul de lansare a fost onorat prin prezenţă de: PS Virgil Bercea – Episcop greco-catolic al Oradiei, scriitorul şi ziaristul Ivan Lungu – din partea comunităţii scriitorilor evrei din Israel, care a amintit în acest context despre jertfele înaintaşilor săi, deportaţi şi ucişi la Auschwitz –, scriitorul George Roca din Australia, originar din Huedin, poetul Tudor Gheorghe, din Făgăraş, actualmente stabilit în Texas, artiştii Florian şi Alexandrina Chelu, prof. Doina Ignat – fost senator al României, de alţi oameni de cultură din Oradea.

După cum ne-a spus însuşi autorul, volumul intitulat „Tunul de cireş” va fi lansat la Huedin şi la Cluj-Napoca după data de 6 octombrie a.c.

A consemnat Michaela BOCU
m.bocu@ziarulfaclia.ro
Foto: Ciprian Iovan

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.