Marea Strategie a Chinei: cât este de fezabilă?

China, aşa cum bine ştim, după cel de-al doilea război mondial, până nu demult în prezentul secol, a păstrat o orientare politică internă bazată pe carta partidului comunist, pe idealuri Marxiste şi pe suprimarea drepturilor cetăţenilor ei, mai mult decât cel de a fi parte dintr-un ansamblu industrial şi societal mai mare. Când mă refer la ansamblul societal, mă refer, desigur, la sporirea numărului cetăţenilor în sine, pentru a crea, pe lângă o putere economică susţinută prin productivitate şi competitivitate şi un stat care garantează un anumit statut internaţional din punct de vedere demografic.

China se confruntă astăzi cu o problemă care pune în pericol însăşi existenţa ei ca mare putere, în accepţiunea relaţiilor internaţionale, adică un stat care dispune de arme nucleare, care poate influenţa regional politicile pentru a-şi asigura poziţiile strategice în jocurile geopolitice regionale, dar şi la nivel mondial, dar şi care dispune de capabilităţi economice considerabile.

Ei bine, este, de asemenea, evident că fără capitalism, China modernă de astăzi, sau am putea spune China post-modernă, dacă ne referim la al doile stagiu al globalizării, marcat de curente protecţioniste şi noi tensiuni internaţionale, nu ar fi existat.

Este un paradis al investiţiilor, atât din punct de vedere al investiţiilor făcute de statul Chinez pe propriul teritoriu pentru a asigura un rulaj al industriilor şi al veniturilor pentru a nu crea panică, dar este şi un paradis al investiţiilor din punct de vedere al celor străine. Aici nu mă refer că occidentalii, cetăţeni ai celorlalte puteri economic şi chiar mari puteri se inghesuie să investească masiv în China, ci ea, prin noile strategii, care încep să prindă contur, doreşte o expansiune masivă spre vest.

China, este posibil să cadă pradă propriului sistem, deoarece economia şi strategiile de planificare a direcţiilor economice pot să ţină doar până la un punct. Au funcţionat în deceniile trecute deoarece, direcţia dată de partid era singura direcţie cunoscută de cetăţenii ei, iar nivelul de trai al chinezului nu avea termen de comparaţie. Metodele de comunicare erau limitate, fiind practic cercuri care erau deschise doar anumitor părţi ale lumii, dar şi acolo limitate.

Astăzi, metodele de comunicare sunt mult mai facile, chiar dacă cu restricţii de acces la internet şi anumite surse, iar cetăţeanul chinez începe să prindă gustul stitului de viaţă occidental, ceea ce poate duce în timp la erodarea autorităţii partidului şi a politicului asupra populaţiei, iar acest lucru s-ar proiecta automat şi asupra direcţiilor Chinei în contextul global.

De asemenea, China produce masiv, extinzându-se spre vest, pe teritoriul ei, dar şi acest lucru nu poate să ţină la nesfârşit. E nevoie de o deschidere mai mare spre vest, ceea ce transcede graniţele ei, punând accent pe o dezvoltare colosală care să permită sporirea legăturilor Chinei cu occidentul.

Mai mult, limitele pe care China le va atinge în următorii ani, din cauza excedentului de producţie care va pune probleme sistemului economic, direcţionat de la centru, pot duce, şi aici sunt de părere că este foarte posibil ca acest lucru să se întâmple, la o implozie de tip revoluţie sau chiar la alte fenomene mult mai periculoase pentru ordinea statală şi regională.

Noua strategie a Chinei, de a o deschide mai mult spre occident, de a îmbrăţişa valorile globalizării şi cooperării sunt mecanisme prin care Xi Jinping încearcă să redreseze un colos care a intrat deja pe o pantă descendentă din punctul de vedere al stabilităţii interioare şi care poate în orice moment, în pas cu globalizarea să producă instabilitate la nivel mondial…

Vlad ZUBAC