Marea sărbătoare a armenilor gherleni

 _MG_0264De foarte mulţi ani participăm la tradiţionala sărbătoare a comunităţii armeneşti din municipiul Gherla, dar niciodată nu a fost atîta lume în impozanta Catedrală Armenească din centrul oraşului ca la sfîrşitul săptămînii trecute, cînd cu mult înaintea începerii slujbei toate băncile erau ocupate. Asta înseamnă că populaţia urbei, indiferent de religie acordă mare importanţă acestui eveniment creştinesc. În acest an au fost prezente toate delegaţiile străine venite pe meleagurile someşene cu ocazia Zilelor Municipiului Gherla, finalizate duminică seara, şi care au fost onorate de oaspeţi din nu mai puţin de 6 ţări (adevărat record!), pe lîngă obişnuiţii prieteni, cu care au şi relaţii de înfrăţire, din Germania, Ungaria, Elveţia şi Franţa. Dar au participat şi invitaţi din Israel şi Bulgaria , ţări cu care, tot la sfîrşitul săptămînii trecute şi într-un cadru festiv, edilii gherleni au semnat documente de colaborare inte_MG_0240rnaţională. Cu toţii au onorat şi slujba religioasă oficiată cu ocazia sărbătorii „Sfîntul Grigore Luminătorul” de către preotul paroh al Catedralei Armeneşti din Gherla, Szakács Endre. Acesta, alături de preşedintele filialei Transilvania a Uniunii Armenilor din Romănia, ing. Esztegár János, au fost amfitrionii oaspeţilor sosiţi în localitate cu acesat prilej şi care au avut întîlniri separate cu gazdele. De asemenea, au luat parte la slujbă PS Episcop Datev Hagopian, Arhiepiscopul Bisericii Armene din România, senatorul Varujan Vosganian – preşedintele UAR, deputatul Varujan Pambuccian, vicepreşedintele Consiliului Judeşean Cluj, Vákár István, primarul municipiului Gherla, ing. Marius Sabo, viceprimarul Ioan Neselean, consilierii locali , numeroşi oaspeţi din Cluj-Napoca, Dumbrăveni, Frumoasa, Gheorgheni sau chiar din Bucureşti. Cuvîntul domnului a fost rostit de Episcopul Romano-Catolic de Alba Iulia, dr. Jakubinyi György, care a reliefat importanţa şi semnificaţia acestei mari sărbători religioase în viaţa celei mai renumite comunităţi armeneşti din ţara noastră, cea din vechiul Armenopolis, un centru cultural şi spiritual recunoscut şi pe plan mondial. Preasfinţitul a spus că ”Sfîntul Grigore Luminătorul a fost un bun organizator al bisericii şi doar acel popor are viitor, care respectă trecutul”. A fost un eveniment maiestuos, începînd cu intrarea soborului de preoţi şi terminînd cu ieşirea din biserică în acordurile sonore ale corului condus de Molnár Anna, aflat şi în weekendul trecut într-o formă maximă, unele piese fiind cîntate în limba armeană, spre satisfacţia asistenţei. Un moment înălţător l-a reprezentat, şi în acest an, evoluţia solistei Operei Maghiare de Stat Cluj-Napoca, Kirkósa Júlia, care de fiecare dată interpretează piesa „Ave Maria”, spre bucuria sutelor de creştini prezenţi în impozanta biserică. Alături de artista clujeană a mai cîntat solo interpreta Nagy Mária din Tîrgu Mureş. Armenii gherleni, cărora li s-au alăturat oaspeţi din întreaga ţară, au demonstrat că ştiu să acorde importanţa cuvenită obiceiurilor şi tradiţiilor acestei etnii. Chiar dacă este o comunitate mică, ea se respectă şi este respectată, dovadă în acest sens fiind includerea sărbătorii „Sfîntul Grigore Luminătorul” în programul Zilelor Municipiului Gherla, desfăşurate în cursul săptămînii trecute. După slujbă, toată lumea s-a reunit la masa festivă, oferită şi în acest an cu multă generozitate de gazde, unde, printre altele, s-a servit şi renumita supă de hurut pregătită de harnicele gospodine armence. Nu mai puţin de 400 de persoane au participat la această întîlnire prietenească de la sediul Parohiei Armeneşti de pe strada Ştefan Cel Mare. Tot cu acest prilej, în clubul armenilor gherleni s-a deschis o expoziţie a unui grup de artişti din Pesterzsébet (Ungaria).

În seara zilei de sîmbătă, tot în Catedrala Armenească, a concertat cunoscutul Ansamblu „Flauto Dolce” din Cluj-Napoca condus de Majó Zoltán, evoluţie ce a încununat cu succes o zi memorabilă din viaţa ambiţioasei comunităţi armeneşti din municipiul Gherla. Artiştii clujeni au prezentat şi cîteva piese muzicale tradiţionale armeneşti, ansamblul evoluînd, vara trecută, şi în cadrul sărbătorilor legate de hramul Bisericii Armeano-Catolice din localitatea Dumbrăveni, judeţul Sibiu.

SZEKELY Csaba

Foto: Riti József Attila

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.