Mare sărbătoare la Mintiu Gherlii

Tradiţionala sărbătoare de Rusalii “Împănatul Boului” va avea loc în comuna Mintiu Gherlii duminică, 31 mai 2015, după slujba de la Biserica Ortodoxă din centrul satului. Conform străvechilor obiceiuri şi datini populare, respectate an de an, fetele nemăritate sînt puse la încercarea de a stăpîni un bou împodobit, lăsat liber pe uliţele localităţii. După ce boul va fi împodobit, va fi dus în stradă şi alungat cu biciul de băieţii din sat. Se spune că fata care prinde prima boul de coarne se va mărita în curînd. Tradiţiile au fost respectate în ultimii ani şi în această privinţă, aşa că nu e de mirare dacă fetele se grăbesc de fiecare dată să prindă boul de corane. O adevărată întrecere!

Tot în cadrul acestei frumoase sărbători, mai mulţi tineri din sat se vor costuma în diferite personaje şi vor fi stropiţi cu găleţi de apă de către localnici, pentru a aduce belşug întregii comunităţi. Prin grija Primăriei comunei Mintiu Gherlii, duminică, la orele amiezii, pe scena amenajată în aer liber va avea loc un spectacol folcloric cu participarea unor solişti de muzică populară şi formaţii de dansuri, între care se află, desigur, şi cunoscutul ansamblu “Mugurii Mintiului”din localitate.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.