Mântuirea este a celor dreptmăritori

Capacitatea de a ajunge la concluzii corecte și având importanță sunt direct dependente de credință. În lipsa credinței ne aflăm frunză în vânt, vânt suflat de cel rău. Nu există mai multe feluri de „credință” mântuitoare. Credință creștină este trăirea și învățătura despre și întru mântuire, despre calea împăcării cu Dumnezeu și aflarea drumului spre viață de veci alături de Dumnezeu.

Prin propriile lui puteri, după alungarea sa din Rai, omul nu putea să se reîntoarcă la Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a luat asupra sa aceasta. Prin dezvăluiri făcute unor oameni aleși și cu viață îmbunătățită, proorocii, oameni însuflețiți de Duhul Sfânt, Dumnezeu a început să Se dezvăluie pe Sine și să arate oamenilor drumul de urmat către întoarcerea în Rai. Iar la plinirea vremilor, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din Duhul Sfânt și Fecioara Maria, s-a făcut om și a lăsat, prin învățătura Sa dată Sfinților Apostoli, tot ce le lipsea spre mântuire.

Celor care mărturisesc dreapta credință le este făgăduită de Dumnezeu mântuirea. Nu sunt deja mântuiți. Că să primească mântuirea făgăduită, creștinul ortodox trebuie să împlinească și poruncile care s-au dat odată cu făgăduința. În privința asta nu poate exista îndoială.

Adevărurile de credință ortodoxe  au fost așezate de Mântuitorul și continuate de învățătura Apostolilor, a Sfinților Părinți și prin tot ce este numit Sfânta Tradiție, care este lucrarea Sfântului Duh în Biserică, în trupul mistic al Mântuitorului. Adevărurile despre Credință au fost așezate de cele șapte Sinoade Ecumenice, Soboarele a toată lumea, singurele cu adevărat „a toată lumea”. Aceste soboare, în care  oameni sfinți s-au adunat și, sub însuflețirea Duhului Sfânt, au  arătat care este cu adevărat Mărturisirea de Credință (Crezul), care este natura dublă a Mântuitorului – Dumnezeu adevărat și Om adevărat -, într-un singur ipostas (persoană) cu două naturi și două voințe neamestecate, care este rațiunea pentru care ne închinăm lui Dumnezeu și cinstim icoanele sfinților și rămășițele lor pământești, sfintele moaște. În superba și desăvârșita sa integritate, învățătura ortodoxă, lipsită de orice fel de contrazicere internă, este și nespus de frumoasă. Iar trăirea ei autentică umple sufletul de o bucurie și pace care nu pot fi decât de la Dumnezeu.

Ca Ortodocși avem doar obligații. Îndreptățirea nu este a noastră, este a credinței noastre. Avem obligația să ne rugăm pentru strămoșii noștri, care cu multe jertfe au adus credința până la noi. Să ne rugăm pentru cei rătăciți și amăgiți care rătăcesc fără direcție. Și mai ales să ne rugăm pentru sporirea harului, fără de care nimic nu suntem. În vorbele Patriarhului Iustinian: „Să ne rugăm pentru cei care nu știu să se roage și mai ales pentru cei care nu s-au rugat niciodată” (…).

Neclintiți să stăm lângă Biserica Ortodoxă, lângă ierarhii ei, lângă slujitorii ei. Să stăm uniți în iubire unul pentru altul, sub semnul suprem al bunei rânduieli care este ascultarea sub pecetea ierarhiei dragostei. Acest lucru este astăzi încă mai urgent. Sub ochii noștri vedem cum Biserica Ortodoxă, ierarhii și slujitorii ei sunt atacați, insultați, batjocoriți fără cruțare. Acest lucru nu este întâmplător. Toate stăpânirile au încercat, după ce au obținut controlul fizic al unei țări, să o cucerească ideologic. Toate cuceririle străine știu că, atâta vreme cât un neam nu este înrobit sufletește, el își poate redobândi liberatea și încă mai mult. În momentul de față „globalismul”, una dintre cele mai penibile forme al plutocrației, caută să promoveze o încă și mai jalnică „spiritualitate globalistă”, „binele universal”. Toate credințele pleacă de la o afirmație, fie ea și greșită, dar „binele universal” nu afirmă nimic. „Binele universal” este înfățișarea hâdă a necuratului, care nu poate genera decât parazitism, impostura și parodie. Vedem florile lui otrăvite și ar trebui să ne cutremurăm: nesimțirea, inversiunea, răutatea, urâțenia, nemulțumirea, lipsa de recunoștință. Pentru a triumfa, este nevoie de acest asalt al necuratului prin care să lovească punctual, cel mai tare, în Biserica Ortodoxă. Că necuratul nu va reuși, nu există îndoială. Biserica stă sub o făgăduință mai tare decât cea a oamenilor. Dar pentru felul în care ne vom arăta în această încleștare vom fi judecați. Iar în funcție de alegerea pe care o vom face, putem dobândi ori pierde și lumea această și cea care va să fie.

Alexandru NEMOIANU

Articole din aceeasi categorie